Ești în căutarea unor oferte avantajoase și te gândești să faci cumpărături din magazinele outlet? Ei bine, nu ești singura! Aceste centre comerciale atrag anual milioane de oameni, prin oferta variată și prețurile semnificativ mai mici. Însă, odată cu creșterea popularității lor, au apărut și o serie de mituri care pot influența deciziile de cumpărare. Iată care sunt cele mai comune dintre acestea și cum arată, de fapt, realitatea!
Mitul 1: hainele din outlet sunt demodate
Una dintre cele mai răspândite idei este aceea că hainele pe care le găsești în outleturi sunt modele vechi, demodate, care nu se mai poartă. Realitatea, însă, este diferită. Da, multe produse provin din colecții anterioare, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt relevante. Stilul nu se schimbă radical de la un sezon la altul, iar piesele bine alese pot fi purtate pentru mult timp. În outletul DiKa din FASHION HOUSE Militari, spre exemplu, găsești rochii, cămăși și costume care arată impecabil și cu ajutorul cărora poți crea outfituri atractive pentru diverse ocazii. Dacă alegi piese clasice, confecționate din materiale de calitate, le poți purta fără probleme pentru mulți ani!
Mitul 2: în outleturi găsești doar mărimi foarte mari sau foarte mici
Multe persoane evită outleturile din convingerea că nu vor găsi mărimea potrivită. În realitate, gamele sunt mult mai variate decât crezi. Magazinele primesc frecvent stocuri și multe dintre ele acoperă toate mărimile, inclusiv cele medii, care sunt și cele mai căutate. Trebuie doar să ai răbdare și să știi la ce să fii atentă. Uneori, chiar găsești modele care se vând și în magazinele obișnuite, dar la un preț redus, pentru că outletul le aduce în loturi speciale. Este suficient să verifici periodic și vei observa cât frecvent se actualizează ofertele!
Mitul 3: hainele din outlet au defecte și nu rezistă
Probabil ai mai auzit că hainele din outlet au defecte sau sunt slabe din punct de vedere calitativ. De fapt, majoritatea pieselor provin din suprastocuri sau din colecții vechi, nu din loturi cu probleme. Dacă apare vreun mic defect, acesta este marcat clar, iar prețul reflectă asta. În plus, multe branduri mari pregătesc linii speciale pentru outleturi, care țin cont de același standard de calitate, dar oferă prețuri mai prietenoase. Așa că, într-un outlet poți descoperi haine foarte bine lucrate la prețuri excelente!
Mitul 4: nu găsești nimic stilat în astfel de magazine
Multe peroane au impresia că în outletul sunt disponibile doar articole vestimentare basic. Trebuie să știi, însă, că multe piese pe care le găsești aici sunt chiar mai interesante decât cele disponibile în mod obișnuit la mall. Într-un outlet poți descoperi modele pe care nu le vezi la tot pasul și cu ajutorul cărora poți să-ți formezi un stil propriu. Iar în cazul în care când combini o piesă din outlet cu una modernă din altă parte, rezultatul final poate fi cool și echilibrat. În plus, poți găsi și accesorii, pantofi sau genți care să-ți completeze perfect outfiturile!
Mitul 5: outleturile sunt aglomerate și nu oferă o atmosferă plăcută
Poate ai intrat cândva într-un outlet și ți s-a părut aglomerat, dar asta nu înseamnă că toate magazinele de acest tip sunt la fel. Multe spații sunt foarte bine organizate, iar personalul te poate ajuta oricând ai nevoie. Ai cabine de probă, zone tematice, reduceri clare și informații la vedere. Cu un pic de răbdare și o atitudine relaxată, poți găsi rapid ce îți trebuie și s-ar putea să descoperi că iubești o astfel de experiență. Dacă știi ce vrei și ești deschisă la surprize, vei pleca acasă cu lucruri care chiar merită!
Așadar, outleturile au fost asociate dintotdeauna cu diverse mituri și prejudecăți. Totuși, realitatea este că aceste locații au oferte foarte bune și tot ce trebuie să faci este să le descoperi. Dacă vrei să faci cumpărături inteligente, dă-le o șansă și s-ar putea să observi că outleturile vor deveni, treptat, locul tău preferat pentru sesiuni reușite de shopping!