tudii recente au demonstrat faptul că persoanele care în copilărie au încercat să sfideze autoritatea părinților și să încalce regulile au o situație financiară mai bună decât acelea care s-au comportat mereu bine.
Un grup de cercetători de la „Universitatea din Luxemburg” au avut în vedere datele colectate de la un grup de peste 700 de persoane, ce au fost monitorizate timp de 40 de ani (de când aveau 12 ani până la aproximativ 52 de ani) pentru a se vedea impactul comportamentelor din copilărie asupra succesului din carieră. În scopul obținerii unor rezultate concludente, s-a ținut cont de elemente precum: statutul socio-economic al părinților, nivelul de inteligență, nerăbdarea, comportamentele din școală (de pildă dorința de a se sustrage autorității cadrelor didactice) și tendința de a nu se supune autorității părinților. Cei care au făcut parte din studiu au fost contactați când aveau 52 de ani și li s-au pus întrebări legate de profesie și de venituri.
După analizarea datelor s-a ajuns la concluzia că persoanele care au fost neascultătoare în copilărie, care făceau crize de furie, au avut parte de o educație mai înaltă decât a celor ce au fost ascultătoare. Fetita care tipaUlterior acestea au obținut locuri de muncă mai bine plătite.
În urma acestei descoperiri, coordonatoarea studiului a afirmat că tendința unui copil de a nu se supune regulilor și autorității parentale constituie unul dintre cei mai importanți factori (în afară de nivelul de inteligență, de instruire și de statutul socio-economic al familiei din care provine) care ar putea să prevadă nivelul veniturilor obținute în viața de adult.
CITESTE CONTINUAREA PE COPILUL.RO









