Părinți de nota 10

Sunt probleme la Casa de pensii. Unii pensionari nu vor primi la timp pensia de sărbători. Anunțul șefului Casei de pensii

Peste 20.000 de seniori ar putea să nu-și primească pensiile până în pragul sărbătorilor de iarnă. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii

Unii români ar putea rămâne fără bani de Sărbători. Procesul de recalculare a pensiilor încă întâmpină problemele, iar dosarele depuse după data de 1 septembrie ar putea fi soluționate cu întârzieri.

Probleme cu aplicația de calcul
O parte dintre pensionari sunt din ce în ce mai îngrijorați. Deși până acum au fost recalculate cinci milioane de dosare, totuși există 20.000 de seniori care încă așteaptă decizia, potrivit antena3.ro.

Inechitățile au fost rezolvate în mare parte și au fost creșteri pentru peste 86% dintre pensionari. Există, însă, persoane care și-au depus dosarele după data de 1 septembrie și care vor fi nevoiți să mai aștepte pentru o decizie.

„Prevederile legii 360/2023 vizează două mari componente privind calculul pensiilor: recalcularea pensiilor pentru 4,8 milioane de pensionari aflați deja în plată și gestionarea noilor cereri de pensionare conform noii legislații”, a explicat Daniel Baciu, conform sursei citate.

Momentan, programul prin care trec dosarele depuse de la 1 septembrie are ceva probleme și asta duce și la întârzieri. Este un sistem nou, care nu este funcțional în totalitate.

„Acest program este complet diferit de cel utilizat pentru recalculare. Vorbim despre un nou sistem care gestionează condițiile de eligibilitate, calculul pensiilor și punctele de stabilitate.

În momentul de față, aplicația nu este complet funcțională, iar colegii noștri lucrează intens, chiar și după ora 22:00, pentru a testa și a pune la punct acest sistem”, a mai adăugat președintele Casei de Pensii.

Mai mult, Daniel Baciu a susținut faptul că softul, în valoare de 2,5 milioane de euro, nu a fost achitat integral. Mai sunt câteva etape prin care trebuie să treacă pentru a se efectua plata.

„Plățile se fac doar după livrarea produselor și semnarea proceselor verbale de acceptanță. În prezent, aplicația este încă în faza de testare intensă”, a clarificat Daniel Baciu.

Daniel Baciu speră că va rezolva problema înainte de Sărbători
Deși termenul legal pentru soluționarea dosarelor este de 45 de zile, șeful Casei de Pensii speră ca toți pensionarii să-și primească bănuții înainte de sărbătorile de iarnă, atunci când au mare nevoie.

„Facem toate eforturile pentru ca acești pensionari să își primească pensiile înainte de sărbători”, a precizat Daniel Baciu pentru sursa citată.

Întregul proces de recalculare stă la baza acestei aplicații, care nu este 100% funcțională la acest moment. Totuși, Baciu precizează că odată cu finalizarea testelor și rezolvarea problemelor, dosarele vor fi soluționate în timp util.