Părinți de nota 10

Cine a fost Gabriel Cotabiță. Artistul scăpase din ghearele morții în 2015. Ce i-a adus acum sfârșitul

Gabriel Cotabiţă a fost un cântăreţ, compozitor, prezentator, producător muzical şi de televiziune român care s-a născut la 1 noiembrie 1955, la Craiova. Cotabiță a murit sâmbătă, 23 noiembrie, la vârsta de 69 de ani.Fostul solist al trupei Vh2, Gabriel Cotabiță, a murit la 69 de ani. Artistul ar fi fost internat la spitalul Universitar şi s-ar fi aflat în comă.

Gabriel Cotabiţă a suferit, pe 8 mai 2015, un stop cardio-respirator în timp ce se afla în sala de sport a unui hotel din Bucureşti. A fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, apoi pentru recuperare la Spitalul Elias, de unde a fost externat în 16 iulie, starea sa fiind ameliorată.

Gabriel Cotabiță (1955-2024) a studiat chitara la Şcoala populară de artă din Craiova (1967-1969), iar debutul muzical a avut loc în 1975, cu formaţia Redivivus, potrivit site-ului discogs.com. Un an mai târziu, Redivivus a participat la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, unde Gabriel Cotabiţă a primit premiul pentru cel mai bun solist vocal, transmite Agerpres.

În 1978 a absolvit Institutul de Electrotehnică din oraşul natal, Craiova. În perioada 1979-1980 a colaborat cu formaţia Basorelief alături de care a susţinut concerte pe litoral. În 1983, membrii formaţiei Holograf l-au chemat în trupă şi alături de aceştia a lansat albumul „Holograf 1” (1984). Componenţa de atunci a trupei era Gabriel Cotabiţă – voce, Mihai Pocorschi – chitară/voce, Sorin Ciobanu – chitară, Tino Furtună – clape, Nichi Temistocle – chitară bass, Edi Petroşel – tobe, conform site-ului https://holograf.ro/.

Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare pentru artist. În 1986 a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a-i interpreta la Festivalul Mamaia o piesă. Gabriel Cotabiţă fusese recomandat compozitorului de către fostul coleg de trupă din Holograf, Tino Furtună. Din anul 1986, s-a dedicat muzicii uşoare, pop, formându-și o trupă de turneu – Vodevil, precizează site-ul ovomusic.ro.

„Prima mea participare la Mamaia a fost în 1986, cu melodia ‘Chemarea pământului’, compusă de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei. Fără premiu, dar cu… cutremur. Am chemat bine pământul! (pe 31 august 1986 s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Munţii Vrancei – n.r.). Anul următor, în 1987, am participat cu piesa „Stea a vieţii, Terra” – compusă tot de Ionel Tudor, pe un text semnat tot de Andreea Andrei, melodie care a fost laureată. În 1988, am câştigat trofeul Mamaia cu melodia „Dă-mi o şansă”, pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia „Trepte spre albastru” a fost laureată, iar atunci am susţinut şi un recital. Un an mai târziu, în 1990, am câştigat trofeul cu piesa „Ave Maria” a lui Cornel Fugaru şi locul 3 cu „Mă tem să sper” de George Natsis. Am avut şi recital cu Chris Carter din Anglia”, mărturisea artistul într-un interviu acordat Agerpres, în 2019.

Au urmat participări şi premii în fiecare an la Festivalul Mamaia – „Te rog, domnişoară nu pleca” (1991, premiul pentru şlagărul anului), „Ce mai vrei?” (1991, locul 3 la şlagăre), „Copiii noştri” şi „Nu e gelozie” (1991, locul 2 la creaţie), „Lasă-mi pe cer o stea” (1992, trofeul la creaţie), „Dacă lumea ar fi a mea” (1992, locul 2 la creaţie), „Balada ultimului soldat”(1992, locul 2 la şlagăre), „Voice from above” (1993, premiul întâi la creaţie), „Raiul e pe pământ” (1995, şlagărul anului), „Atunci când nu eşti” (1996, locul 3 la şlagăre), „Poate că da, poate că nu” (1997, locul 2 la şlagăre), „Să nu ne spunem adio” (1997, locul 2 la creaţie), „Balada timidului etern” (1998, trofeul).

În 1995 a debutat la Festivalul Mamaia în calitate de compozitor cu piesa „Amintirea ta” pe care i-a încredinţat-o Nicoletei Ciopraga, care concura la interpretare.

A jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, muzica George Grigoriu şi Ionel Tudor. Figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, în regia lui Anghel Mora, muzica Adrian Enescu. Din anul 1995 a fost director muzical şi realizator de emisiuni la Tele 7abc, precizează site-ul https://www.ovomusic.ro/.

În 2002, a format, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2, şi tot în acelaşi an i s-a decernat Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Cultelor în cadrul Galei muzicale „O zi printre stele”.

Din 2000 până în 2008, a participat la realizarea ediţiilor Festivalului Callatis de la Mangalia. La 25 septembrie 2010 a avut un concert în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului „Sinaia Forever”.

La 3 noiembrie 2010, artistul a evoluat pe scena Sălii Palatului în spectacolul „Best of Gabriel Cotabiţă – Muzica din 1986 până astăzi”, din care nu au lipsit şlagăre ca „Prima iubire şi ultima”, „Te rog, domnişoară nu pleca”, „Un simplu trecător”, „Raiul e pe pământ”, „Noapte albastră”, „Ave Maria”, „Prizonier”, „Balada timidului”, „Cât de mult poţi greşi”, reorchestrate de Andrei Tudor, Ionel Tudor şi Walter Dionisie, precum şi „Fiecare zi fără tine”, „Trece vremea”, „Mai stai”, împreună cu formaţia VH2.

La 18 mai 2011, trupa VH2 a lansat albumul ”2-VH2”, care acoperă subgenuri diferite, de la country-rock până la rock alternativ. Printre piesele de pe acest album se numără ”Stele în palma ta”, ”Să crezi în tine”, ”Megastar (Viaţa mea!!!)”, ”Imposibila uitare”, ”La final”. VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa suedeză ”Roxette” l-a susţinut la Bucureşti pe 30 mai 2011.

Sărbătorit la un sfert de secol de carieră
Gabriel Cotabiţă s-a numărat, alături de Angela Similea, Ovidiu Komornyik, Dida Drăgan, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Gabriel Dorobanţu, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac ş.a., printre cei peste 30 de artişti care au urcat pe scena Galei Ovo Music, din 29 noiembrie 2011, într-un spectacol având ca scop omagierea şi recunoaşterea valorii acestora.

Cei 25 de ani de carieră ai artistului au fost sărbătoriţi pe scena Sălii Palatului, la 26 februarie 2012, printr-un concert intitulat „25 de ani de nopţi albastre”, alături de invitaţi speciali precum Monica Anghel, Delia Matache, Cristina Haios, Vlad Miriţă, Dan Bittman, Sistem ş.a.

În 17 octombrie 2012, VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa Status Quo l-a susţinut la Bucureşti. În 2014, Cotabiţă a lansat videoclipul piesei „Patul gol”, un duet cu Oana Vincu (ex-Genius) şi un remix al piesei „Te rog, domnişoară nu pleca”, la care a colaborat cu rapperul Rashid.

La 27 aprilie 2014, Gabriel Cotabiţă a susţinut un concert în cadrul ”Primăverii româneşti” organizate de Casa de cultură belgo-română Arthis din Bruxelles. Tot în 2014 a avut loc şi lansarea oficială a albumului ”3”-VH2 – Live în garaj.

Videoclipul piesei ”Ridică-te şi fugi”, care beneficiază de prezenţa a 21 de vedete feminine din zona artistică, a fost lansat de Gabriel Cotabiţă în martie 2015.

Între alte premii primite de-a lungul carierei, menţionăm: Locul I la Festivalul de la Costineşti din 1997 cu piesa „Vom cânta”; locul I la Festivalul melodii 1986, cu piesa „Chemarea pământului”; premiul publicului la concursul „Şlagăre în devenire”‘, ediţia a XXI-a, 1987, cu melodia „Încearcă”; trofeul la Festivalul Cântecului de dragoste pentru piesa „Să nu ne spunem adio”, 1997; diploma de merit la Unisong International Songs Contest, SUA, 1997; premiul al III-lea la secţiunea Soul R&B la Pacific International Song Contest Surfers Paradise, Australia, 1998. A primit Diploma de Onoare la prima ediţie a Festivalului internaţional al Cântecului FIDOF – pentru pace şi prietenie – Los Angeles 1998 şi Premiul UCMR 1998 – „In the Name of Music”.