Părinți de nota 10

Inundațiile din Spania au făcut noi victime. Bilanțul a ajuns la 158 de morți. Printre ei se află și români

Inundațiile din Spania au curmat viața a 158 de persoane, spun autoritățile spaniole. Printre cei care au fost uciși de ape se află și români. O familie de români care locuia în Valencia a murit în garajul propriei case.

Inundații Spania. O persoană de cetățenie română aflată pe lista dispăruților în urma inundațiilor devastatoare din estul Spaniei a fost confirmată ca fiind decedată, conform informațiilor transmise de autoritățile spaniole către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României.

Tragedia adaugă o nouă victimă la bilanțul care, potrivit autorităților spaniole, a ajuns la 158 de morți, în cel mai grav episod de inundații de după 1973.

MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana și Ambasadei României la Madrid, colaborează cu autoritățile spaniole pentru a verifica informațiile privind ceilalți cetățeni români care se află pe lista dispăruților.

Conform datelor publicate joi seară, în total 16 cetățeni români sunt încă dați dispăruți în această regiune afectată grav de viituri.

„În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană – Regatul Spaniei, afectaţi de inundaţii, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, o persoană aflată pe lista cetăţenilor români semnalaţi dispăruţi a fost identificată ca fiind decedată”, este mesajul ministerului.

Inundațiile, descrise drept cele mai violente din ultimele cinci decenii în estul Spaniei, au cauzat moartea a 158 de persoane, potrivit ultimului bilanț oferit de serviciile de salvare spaniole.

Această tragedie amintește de inundațiile din octombrie 1973, când 300 de oameni și-au pierdut viața.

Ministrul spaniol pentru Politica Teritorială, Ángel Víctor Torres, a avertizat că numărul victimelor ar putea crește, având în vedere că multe persoane sunt încă date dispărute.

Asistență consulară pentru români afectați de inundații
Cetățenii români care au nevoie de asistență consulară sunt îndemnați să contacteze Consulatul României la Castellón de la Plana la numerele de telefon disponibile, unde apelurile sunt redirecționate către un Centru de Contact și Suport dedicat. De asemenea, pentru situații de urgență, este disponibil un număr de telefon de urgență.

Numere de telefon Consulatul României la Castellón de la Plana:

+34 964.203.331
+34 964.216.008
+34 964.217.836
+34 964.203.234
+34 964.216.172
+34.964.212.446
Număr de urgență la Consulatul României la Castellón de la Plana:

+34 677 842 467
Un cuplu de români și fiica lor au pierit în inundații
Un șuvoi de apă nimicitor a curmat viața a opt persoane într-o clădire de pe strada Mariano Brull, cartierul La Torre din Valencia.

Printre victime s-au numărat și doi români, Gabi și Dana, alături de fiica lor, Alex. Sosiți în Spania în urmă cu 22 de ani, aceștia erau respectați și apreciați de comunitatea din Valencia.

Marți, pe la ora 20:36, Gabi și Dana au coborât în garaj împreună cu fiica lor și un vecin, care își anunțase tatăl că va coborî să își verifice mașina. În ciuda vremii rele, nimeni nu se aștepta ca în garajul clădirii, aparent protejat, să se întâmple o tragedie. În casă, masa era deja pregătită pentru cină.