Acum o săptămână, soțul meu și cu mine, amândoi trecuți de 60 de ani, ne-am întors din vacanța mult așteptată. A fost prima dată când am fost doar noi doi de când am devenit bunici. Oh, vacanța ne-a reamintit cât de mult ne iubim. În fiecare zi ne trezeam la 7 dimineața, în loc de 5, mâncam mult pește și fructe de mare și făceam plimbări lungi pe plajă.
Odată, ne-am oprit pentru un moment și ne-am sărutat. O fată a alergat spre noi și ne-a arătat o fotografie pe care o făcuse cu noi. Oh, Doamne, chiar am vărsat o lacrimă. Ne vedeam pe noi, doi oameni care, în ciuda trecerii timpului, își păstraseră iubirea vie. Era frumos să vedem că am ajuns la această vârstă și încă ne putem bucura unul de altul.
Când ne-am întors, am postat poza pe Facebook. Spre șocul meu, nora mea a lăsat următorul comentariu: „Cum ÎNDRĂZNEȘTE să-și arate CORPUL RIDAT în costum de baie?! Mai mult, să-și sărute soțul la vârsta lor e scârbossss.”
Nu-mi venea să cred ce tocmai citisem. Era ca și cum întreaga noastră fericire fusese brusc zdruncinată de cuvintele unei persoane care nu înțelegea că iubirea nu are vârstă. Mi-am făcut chiar și o captură de ecran, iar în momentul următor, comentariul dispăruse. Era clar că îl destinase unui mesaj privat sau, poate, și-a dat seama că întrecuse măsura.
Am simțit un amestec de furie și tristețe, dar m-am hotărât că nu voi permite ca această întâmplare să umbrească momentul nostru. Și atunci mi-a venit un plan să o pun la locul ei.
Am luat telefonul și i-am scris un mesaj simplu: „Dragă, îmi pare rău că simți așa. M-am gândit însă că ar fi bine să îți dau un exemplu de ce înseamnă iubirea adevărată, care nu ține cont de ani sau de riduri. Te invit la noi, să stăm de vorbă.”
În weekend, nora și fiul meu au venit în vizită. I-am așteptat cu calm, cu zâmbetul pe buze, și i-am invitat în sufragerie. Acolo, pe măsuța de cafea, am pus albumul nostru foto de la nuntă. Fiul meu știa ce urmează, m-a privit cu o înțelegere tăcută și s-a așezat lângă soția lui.
„Vreau să îți arăt ceva,” i-am zis nurorii mele, deschizând albumul. Pagini întregi de fotografii, de la tineri îndrăgostiți până la bunici fericiți.
„Vezi ridurile astea?” am întrebat, arătând spre o poză mai recentă. „Fiecare rid spune o poveste. Sunt urme ale zâmbetelor, ale grijilor pentru copiii noștri, ale zilelor ploioase în care ne țineam de mână și ale serilor senine pe plajă, precum cea de săptămâna trecută. Nu sunt doar riduri. Sunt semne ale vieții trăite cu pasiune, cu iubire și cu respect.”
Nora mea a rămas tăcută. Se uita la fotografii și încet, încet, am văzut cum înțelegerea i se strecoară pe chip. „Nu-i despre vârstă, draga mea, ci despre a fi alături de cineva care îți umple sufletul. Iubirea adevărată nu dispare pentru că părul devine alb sau pentru că pielea se ridează. Iubirea devine și mai frumoasă cu trecerea timpului. Asta vreau să înțelegi.”
Am văzut cum ochii i se umezeau. „Îmi pare rău,” a șoptit. „N-am înțeles…”
„Și eu îmi cer scuze,” i-am răspuns. „Poate că nu ți-am arătat niciodată cu adevărat ce înseamnă să iubești și să fii iubit, indiferent de vârstă.”
A plecat acasă cu o altă perspectivă. Iar eu, în acea seară, m-am uitat în ochii soțului meu și i-am zâmbit. Am reușit să-i dau o lecție fără să o cert, ci arătându-i ceea ce contează cu adevărat. Căci, până la urmă, frumusețea trupului nostru vine și trece, dar iubirea rămâne veșnică.