Părinți de nota 10

Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii români: ”Oficial începe procesul pentru toate cele 4,8 milioane de pensii aflate în plată!”

Daniel Baciu a făcut un anunț important pentru toți pensionarii români: ”Am semnat contractul!”.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice susține că ieri a semnat contractul pentru realizarea softului necesar recalculării pensiilor, astfel încât începe oficial procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

”Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!

Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, a scris Daniel Baciu, seara trecută, pe o rețea socială.

”Principiul de indexare a pensiei minime este legat de inflație. Numai în ianuarie vom mai face indexări cu rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. Și pensia minimă se va indexa cu aceeași valoare cu cât se indexează și valoarea punctului de pensie”, a mai spus Daniel Baciu.

”Vor crește în special pensiile mici care, unele din ele sunt chiar în zona indemnizației sociale minime prevazute de Ordonanța 6/2009, unde au o contributivitate superioară celor 25 de ani care reprezintă stagiul mediu de cotizare de-a lungul ultimei legislații in domeniul pensiilor.

Din simulările pe care le-am avut, vor fi creșteri spectaculoase de 70%, 80%, chiar 90% pentru cei care au realizat acele stagii superioare si au avut contribuții mici la sistem, adică au lucrat pe salariul minim pe economi”, a spus Daniel Baciu la România TV.