Părinți de nota 10

Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă, în cei 26 de ani de căsnicie

Un tribunal local din Pontevedra, Spania, a decis că un bărbat trebuie să-i plătească fostei soții suma de 88.025 de euro drept compensație pentru munca depusă în casă în decursul celor 26 de ani de căsnicie.

Cei doi soți, a căror identitate nu a fost făcută publică, s-au căsătorit în 1996, iar până în 2022, când s-au despărțit, femeia și-a dedicat tot timpul întreținerii casei și creșterii copilului. După divorț, soțul a rămas în casa familiei proprietate personală, în timp ce femeia a fost nevoită să-și închirieze locuință.

De asemenea, a trebuit să-și găsească imediat un loc de muncă pentru a se putea întreține și pentru a-și asigura un venit mai mare la vârsta pensionării. Femeia a spus că timp de 26 de ani, atâta timp cât a fost căsătorită, pur și simplu nu și-a permis să aibă un job, pentru că soțul ei a fost concentrat sută la sută pe carieră, ceea ce înseamnă că toate obligațiile legate de casă și familie i-au revenit ei.

Prin urmare, după divorț, femeia a cerut despăgubiri pentru toți anii de muncă în casă, potrivit El Mundo. O primă decizie în acest caz neobișnuit a stabilit valoarea despăgubirii pe care bărbatul urmează să o plătească fostei sale soții la suma de 120.000 de euro, însă hotărârea a fost atacată de ambele părți implicate. Soțul a fost de acord să-i plătească fostei soții pentru toată munca 60.000 de euro. În schimb, femeia a cerut 183.629,36 euro.

Femeia a spus că a lucrat din 1989 și până la un an după ce s-a căsătorit, moment în care a devenit casnică, în timp ce soțul a continuat să lucreze și să asigure venitul familiei. Acest dezechilibru economic o afectează enorm acum, când nu mai este căsătorită, pentru că a fost nevoită să-și găsească o slujbă modestă pentru a se întreține, neavând timp să-și atingă aspirațiile profesionale. Tribunalul din Pontevedra a decis ca despăgubirea inițială de 120.000 de euro să fie redusă la 88.025 de euro, iar soțul să plătească și fostei soții o pensie lunară de 350 de euro timp de trei ani, actualizată anual în conformitate cu legislația națională și indicele de inflatie. Decizia poate fi atacată acum doar la Curtea Supremă.