Una dintre cele mai controversate relații este relația dintre soacră și noră. Cu toate că situațiile pot fi uneori dificile, se poate crea o armonie între aceste persoane.
În cadrul unei emisiuni, psihologul Cristian Andrei a explicat de ce apar neînțelegeri între aceste femei, dar și cum pot crea armonie și înțelegere, pentru o comunicare cât mai bună.
Se spune că soacra și nora nu au cea mai bună relație, soacra fiind deseori geloasă pe femeia care i-a furat băiatul. Însă, aceste femei trebuie să înțeleagă că le unește o situație specială, fiind nevoite să se înțeleagă.
Bineînțeles, comportamentul diferă de la persoană la persoană. Specialistul a explicat că soacrele care vor ca discuția cu nora să fie mai lejeră, să o tutuiască, vor să rămână mai mult timp tinere, sau să se împrietenească mai bine cu partenera fiului lor. Cu toate acestea, multe mame de băieți uită că acesta a ajuns adult și are nevoie de spațiu.
„Cele mai acre soacre sunt cele care au un singur băiat și l-au născut ca să le aducă o cană de apă la bătrânețe, să nu își facă propria viață, pentru că soțul soacrei nu este perfect, va fi perfect fiul ei, pe care tu tocmai l-ai luat de bărbat.”, a declarat psihologul.
Există și situații în care femeile recunosc că au o relație mai bună cu soacra, decât cu propria mamă. Totuși, această situație nu repreizntă neapărat o relație ideală între noră și soacră, ci mai degrabă că există probleme în relația dintre noră și propria ei mamă.
„Soacra este în contrast cu mama, pentru că relația cu mama a fost una dificilă. Lucrurile pleacă de fapt de la relația cu mama și ai nevoie de o altă mamă și soacra pare mult mai bună, pentru că tu o compari cu mama.”, a precizat specialistul.
Una dintre problemele acestui tip de relație constă în lipsa de comunicare. Ce trebuie să facă o noră pentru a se înțelege mai bine cu mama partenerului, este să nu ezite să îi ceară sfaturi, pentru că va aprecia foarte mult. De asemenea, este recomandat ca aceasta să își viziteze soacra, fără ca partenerul să fie neapărat prezent. În acest mod, aceste femei se vor apropia și vor găsi ceva comun.
„Îi sfătuiesc pe cei tineri să se delimiteze geografic, dar să își viziteze socrii din proprie inițiativă, nu când se ajunge cu totul la limită. Acest gest simbolic de a îi vizita pe cei în vârstă este foarte bun pentru a nu se ajunge la degenerarea unor discuții, dar este foarte bun și pentru că s-a înfăptuit acest gest onorabil. E bine să îi ceri ajutorul, chiar dacă știi să faci sarmale, este bine să o întrebi pe mama soacră care sunt cele mai bune sarmale. Este o combinație între a fi respectat și a plăti tribut că vei respecta acea persoană.”, a explicat dr. Cristian Andrei.
Un alt mod prin care o noră ar putea să îi intre în grații soacrei este să o complimenteze ori de câte ori are ocazia, însă cu sinceritate și doar atunci când este cazul. Dacă va recurge la un astfel de comportament prea des, femeia va realiza că nora ei face asta doar din interes, fără să existe sinceritate.
Să îi vorbești frumos despre ceea ce vezi în casa ei, nu trebuie să îi ceri voie pentru nimic, doar să îi faci câteva complimente care sunt reale și până la urmă va fi bine mai ales pentru bărbat, pentru cp el își dorește o relație bună între soție și mamă.