Nosfe a fost unul dintre cei mai iubiți rapperi din România. În vârstă de 37 de ani, artistul activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra Benz. Devenise cunoscut și datorită colaborării pe care a avut-o cu Ruby pentru piesa „Condimente”.
Seara trecută, înainte să se întâmple această tragedie, Nosfe a urcat fără să știe, pentru ultima oară pe scenă, alături de colegii lui de la celebra trupă Șatra Benz. Din imaginile făcute publice pe rețelele de socializare, se poate observa cu ușurință că nimic nu prevestea nenorocirea care avea să se întâmple.
În imagini se poate observa cum Nosfe pare să se simtă extrem de bine pe scenă, alături de colegii lui. Rapperul părea să fie, cum se spune, pe vibe, și să se bucure de întreg momentul alături de fanii care fredonau piesele melodiilor lor.
Din păcate însă, seara trecută, a fost pentru ultima dată când celebrul rapper a mai putut fi văzut pe scenă. Deși, potrivit inormațiilor, Nosfe și-ar fi dat ultima suflare în noaptea de sâmbătă spre duminică, abia spre după amiază a fost anunțat oficial faptul că artistul nu se mai află printre noi.
Pe lângă muzică și controverse cu foștii colegi de trupă, Nosfe era soț și tată, iar viața lui de familie era cât se poate de împlinită. Într-un interviu exclusiv pentru Antena Stars, artistul a dezvăluit cum este în rolul de tată, dar și faptul că fiica lui moștenește pasiunea pentru muzică.
„Nu prea a fost nevoie să-i insuflu pentru că mă auzea pe mine în cameră, cum turuiam în continuu și cu muzica la maxim și mă mai întreba chestii și i le explicam. I-am cumpărat microfon de jucărie, pentru că mi-a cerut, clapă (…) Vreau s-o duc la pian”, a mărturisit Nosfe la Antena Stars.
Ce spunea artistul despre ziua în care fiica îi va aduce băieți acasă
Deși fiica lui este încă mică, Nosfe recunoaște că nu îl încântă prea mult gândul că într-o zi va avea ”pețitori”. Artistul este un tată foarte protector și vrea să fie sigur că fata lui va fi pe mâini bune.
„De obicei, tații de fete nu prea sunt blânzi așa, că e în ADN cumva. Nu știu cumm o să reacționez, dar o să încerc să fiu cerebral. Depinde foarte mult de cum o să fie tipul, cum o să se comporte cu ea, dacă are grijă de ea”, a spus artistul.
Soția regretatului artist din Șatra Benz este devastată de durere după moartea vedetei în vârstă de 37 de ani, care a încetat din viață în urma unui infarct. Ce mesaj emoționant a transmis bruneta la scurt timp după anunțul nefericit.
Partenera lui Nosfe, postare plină de tristețe. Declarația făcută de Mădălina Crețan
Mădălina Crețan, partenera de viață a lui Nosfe, a rămas cu un gol imens în suflet după decesul rapperului. Femeia a transmis un mesaj dureros și încărcat de emoție, după ce în timpul nopții de 15 spre 16 octombrie și-a pierdut soțul.
„Iubirea mea…” este mesajul transmis de soția lui Nosfe pe pagina de Instagram, unde cu câteva ore înainte postase filmări de la un concert de-al artistului.
Bruneta și cântărețul formau un cuplu de foarte multă vreme și aveau o familie unită. Cei doi au concurat în emisiunea culinară Chefi la cuțite, în urmă cu o lună și au trecut în etapa următoare a show-ului de la Antena 1.