Părinți de nota 10

Brunetă și fără operații estetice! Punem pariu că nu o recunoști!

Este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi, dar punem pariu că dacă ți-am fi arătat această fotografie, n-ai fi recunoscut-o. Probabil nici dacă ți-am fi spus că este din Vaslui și are 38 de ani nu ar fi fost suficient. Brunetă și cu un chip inocent, Lora arăta complet diferit față de cum o știi acum.

În urmă cu câteva zile, Lora a publicat pe Instagram câteva fotografii din copilăria ei. Într-una dintre ele apare alături de verișorul ei. Cel mai probabil, fotografia a fost făcută înainte ca ea să devină cunoscută. Cântăreața poartă o rochiță înflorată, iar pe dedesubt un tricou alb, ceea ce arată că era cochetă încă de pe atunci.

“Era vară, verișorii veniseră în vizită și eu mă pregăteam să vopsesc balconul. Urma să cânt „Hero” (M.Carey) și E.Type-I just wanna be with you..pe repeat. Visa mult, visa frumos..Laura mea”, a scris Lora pe Instagram.

Nu doar anii au făcut ca aspectul fizic al Lorei să se schimbe, ci și operațiile estetice. A renunțat la brunet și a decis că este momentul să facă și câteva intervenții la nivelul feței. Cântăreața nu s-a sfiint să recunoască faptul că a apelat la medicii esteticieni pentru a se simți cât mai bine în pielea ei.

Un lucru i-a displăcut dintotdeauna: nasul. Așadar, a făcut nu mai puțin de cinci rinoplastii pentru a ajunge la forma dorită. S-a speculat și că a suferit o intervenție chirurgicală la sâni, lucru pe care l-a clarificat.

“Nu am silicoane nicăieri pentru că am auzit lucrul acesta despre mine și mă cam deranjează. Mama m-a înzestrat cu un corp de care sunt mândră și pe care iubitul meu îl iubește și atunci o femeie care e iubită de bărbatul de viața ei și este considerată sexy și frumoasă se simte bine. Am o reconstrucție nazală după alte patru încercări eșuate, dar a ținut foarte mult de ceea ce mi s-a întâmplat de am ajuns în stadiul acesta. Acum mă simt foarte bine după cât am avut de tras și încerc să mă feresc”, a declarat Lora în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de la revista VIVA!.

Nici zâmbetul nu mai e la fel ca în tinerețe. Pe lângă fațetele dentare vizibile, se pare că și buzele și-au schimbat forma. Deși a fost criticată de mai multe ori că a exagerat cu acidul hialuronic, Lora a declarat că buzele voluminoase sunt mărite de…aparatul dentar.