Părinți de nota 10

Teo Trandafir, detalii emoționante despre adopția Maiei

Teo Trandafir a făcut dezvăluiri despre adopția fiicei sale. Vedeta TV a povestit cum a decis că este momentul să devină mamă.

Teo Trandafir este una dintre cele mai cunoscute, apreciate și iubite prezentatoare din România. O cunoaște o țară întreagă, însă, puțini sunt cei care cunosc detalii din viața ei personală. Astfel, vedeta a decis să ofere un interviu în cadrul emisiunii „În Oglindă”, prezentat de Mihai Ghiță, unde a vorbit și despre adopția fiicei sale.

Recent, Teo Trandafir a fost în cadrul emisiunii online „În Oglindă”, unde a vorbit deschis despre cele mai grele momente din viața ei.
Vedeta a dezvăluit cum a decis să o adopte pe fiica ei, Maia, în condițiile în care nu își dorea copii.

„Eu nu am avut-o în gând niciodată pe Maia. Maia nu a fost în plan deloc. Eu nu voiam copii. Ce să fac cu copilul? Eu nu sunt în stare să am grijă de mine. Abia mă descurc cu programul meu, abia mă descurc cu ale mele.

Vai de sufletul meu! La 36 de ani, ce îți mai trebuie copil? Nu ești făcută să fii mama! Am împachetat-o și asta a fost. Maia a picat din cer.”, a dezvăluit Teo Trandafir.

Curios din fire, Mihai Ghiță a vrut să afle de ce se gândea Teo la 36 de ani că rolul de mama nu este pentru ea,

având în vedere că s-a descurcat excepțional cu fiica ei. Maia fiind o fată inteligentă, modestă și foarte ascultătoare.
„Aveam un program haotic. Navete, călătorii, mai aveam câte un eveniment. Unde, cu cine las copilul? Ce fac cu copilul?”, a mărturisit Teo.

Și totuși, cel mai important moment din viața ei a fost acela când a devenit mamă. TeoTrandafir a dezvăluit că a fost ajutată de niște persoane pe care le consideră îngeri.

„Am eu niște îngeri ai mei, pe care îi cunoaște toată lumea, dar e mai bine să nu-i numesc. Niște îngeri la vedere, poți să-i vezi oricând. Unul dintre ei a venit și mi-a spus: „Băi, am o doamnă în față, care este însărcinată în opt luni jumate”, și ceva s-a declanșat. Mi-am dat seama că ăsta este copilul. Practic, cum a spus ea în primul interviu pe care l-a dat la Kanal D: „Din cer, eu te-am ales.”, atunci am auzit prima dată chestia asta.”, a mai spus Teo.

Teo Trandafir se poate declara o femeie împlinită atât pe plan profesional, cât și personal. În prezent, ea este moderatoare și realizatoare TV, iar întreaga sa carieră și-a petrecut-o în fața micilor ecrane. Și totuși, a avut și ea o perioadă grea în viață, o perioadă pe care a simțit-o și Maia.

În prezent, Maia are 17 ani și are o relație specială cu Teo. Vedeta a dezvăluit cum a fost momentul în care a văzut-o pentru prima dată pe fiica ei.