Părinți de nota 10

Horoscop săptămânal 28 iunie – 4 iulie: Zodiile care dau lovitura

Horoscopul săptămânal pentru perioada 28 iunie – 4 iulie 2021 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 28 iunie – 4 iulie 2021 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al […]

Horoscopul săptămânal pentru perioada 28 iunie – 4 iulie 2021 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 28 iunie – 4 iulie 2021 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al sănătății, cât de bine vei sta cu banii, dar și cu dragostea. Horoscopul săptămânii sugerează că nativii zodiei Taur simt nevoia de stabilitate.

Horoscop săptămânal Berbec: 28 iunie – 4 iulie 2021

E indicat să fiți atenți la tot ce presupune investiție la comun sau asociere care implică să puneți bani la un loc cu mai multe persoane. Traversați momente când nu mai sunt optime riscurile, să nu vă mai bazați decât pe ce e oficial sau legalizat. În altă ordine de idei, se pot activa tendințe către gelozie atât în relațiile de cuplu, cât și în cele de prietenie și să cereți dovezi de exclusivitate pe care interlocutorii să le considere puțin exagerate. Faceți în așa fel încât să ajungeți la un nivel de stabilitate nou, să ajutați relația să evolueze și să nu vă concentrați pe discuții neconstructive. În paralel, planificați și momente de curățenie, atât interioară, cât și exterioară. Optați pentru meditație, tehnici de respirație sau yoga, orice vă ajută să căpătați claritate sporită, să vă înțelegeți mai bine gândurile și să stabiliți obiective corelate cu nevoile și cu resursele financiare disponibile acum.

Horoscop săptămânal Taur: 28 iunie – 4 iulie 2021

Resimțiți nevoia de stabilitate și de structură în parteneriate, de a ști pe cine vă bazați și de a cunoaște atitudinea celor din casă față de anumite situații. Vă simțiți presat să dați ultimatumuri, să cereți răspunsuri pentru a vă calma nevoia de claritate și de securitate, iar cei care nu înțeleg despre ce e vorba sau vă amână, pot fi scoși pe banca de rezerve. Renunțați la comparații cu trecutul, nicio persoană sau relație nu mai poate fi cum a fost. E indicat să nu luați toate deciziile majore relaționale acum, să spuneți ce aveți pe suflet dar să aveți răbdare, să așteptați feedbackul. Avertismentul e valabil și pe plan financiar dar din perspectiva faptului că orice lucru ieftin vă poate costa mai scump decât unul și bun de la început. Nu faceți rabat de la calitatea produselor sau a experților pe care îi consultați acum, sfaturile ieftine vă pot aduce pierderi.

Horoscop săptămânal Gemeni: 28 iunie – 4 iulie 2021

Vin momente în care e nevoie să faceți ore suplimentare. În anumite zile petreceți mai mult timp la locul de muncă, în celelalte mergeți direct la sala de sport pentru a descărca tensiunea acumulată. E nevoie să aveți grijă de ambele domenii chiar dacă vă simțiți prinși într-un cerc vicios. Toate eforturile profesionale vor fi observate și apreciate ulterior, iar sistemul osos și articular nu va mai ridica probleme. Vă puteți ocupa mai profund de problemele de sănătate, puteți merge chiar la diverse terapii care să ușureze stressul și să vă reechilibreze. Vă puteți descoperi noi mentori, persoane care să nu rămână indiferente la străduințele voastre și să vă ofere sprijin și susținere la care nu vă așteptați sau să începeți colaborări noi cu cineva care să capete un rol foarte important fie în viața personală, fie în cea a muncii. Atenție la ideile originale, se pot dovedi doar un foc de paie.

Horoscop săptămânal Rac: 28 iunie – 4 iulie 2021

Aveți tendința să vă supraevaluați rezistența și chiar șarmul personal și bazat pe asta să faceți numeroase promisiuni și de la un punct încolo să nu mai puteți ține lucrurile în frâu. Situațiile se rezolvă optim dacă apelați la discreție, la a face lucruri fără să vă lăudați de la început că voi sigur rezolvați problemele. Evitați astfel să dezamăgiți, să înșelați așteptări și vă protejați și imaginea publică. Preferați să ieșiți din competiții, să nu vă implicați în proiecte doar pentru că simțiți că aveți de dovedit calitatea muncii sau chiar a propriei persoane. Acțiunile de acum pot aduce confuzie în relații, cei dragi nu cunosc persoana pe care o arătați lumii, cel interesat să rezolve toate problemele lumii indiferent că i se cere ajutorul sau nu. Rămâneți voi înșivă, aplecați urechea la ce spun apropiații, faceți strategii pentru viitor și nu vă grăbiți să săriți în ajutor decât atunci când sunteți solicitat. Dacă aveți posibilitatea sau se ivește șansa, plecați din tumultul local.

Horoscop săptămânal Leu: 28 iunie – 4 iulie 2021

Vă concentrați energia pe tot ce ține de dezvoltare, căutați să vă extindeți orizonturile, vă interesați de călătorii spre destinații îndepărtate și simultan doriți să investiți timp și energie în cămin. De fapt lucrurile pot fi interconectate datorită unor obligații de familie care acum se pot majora și după o perioadă să apară la suprafață o nevoie de a evada puțin din mediul acesta. Sunt momente în care jonglați cu sprijinul pe care e necesar să îl oferiți și cu propria nevoie de independență și de intimitate. Puteți stabili noi reguli cu familia dar e nevoie de diplomație pentru a înțelege limitele noi. Luați în calcul și bugetul care acum va fi nevoie să treacă prin restructurări, o parte din îngrjirile celorlalți trebuind să le suportați din propriul buzunar. Sunteți nevoit să reduceți o parte din cheltuieli, să reconsiderați unele planuri de reparații sau investiții pentru propria redecorare a căminului. Veștile bune vin de la partener care vă este alături, vă susține în toate demersurile și vă puteți baza pe el.

Horoscop săptămânal Fecioară: 28 iunie – 4 iulie 2021

Trăiți cu impresia că sunteți sub lupă, sunteți sceptic față de oportunitățile care vi se ivesc acum întrucât vi se propun asocieri cu persoane care au viziune diferită. Situațiile din trecut revin și, fără a avea legătură concretă cu prezentul, vă influențează psihicul și starea emoțională. Vă amintiți de trădări sau pierderi, nu prea mai aveți încredere să vă puneți la bătaie inima,mai ales banii. Comunicarea devine incisivă, rațiunea și pragmatismul vă devin o a doua piele și puteți cădea în extrema autocontrolului. Astfel, o să încercați să controlați orice emoție sau gând amabil și o să vă concentrați pe cifre, pe profit, pe ce aveți de adus ca resurse și pe ce vă iese în final. Tensiunea este retrăită mai mult interior iar spre finalul perioadei se va acumula destul stress încât să înțelegeți că poate e mai ușor să renunțați la frici bazate pe trecut și să schimbați complet unele principii din sistemul personal de valori.

Horoscop săptămânal Balanță: 28 iunie – 4 iulie 2021

Este activă zona profesională, mai ales ambițiile apar în prim plan iar prietenii sau mentorii pot fi cei care să pună presiune. Fie apar întrebări incomode, fie vă solicită planurile de viitor și vă forțează sub o formă sau alta să vă confruntați cu ce vă doriți cu adevărat încât să vedeți dacă sunteți aproape de imaginea ideală din minte. Echilibrul fizic devine o povocare, vă găsiți cu greu centrul, treceți prin suișuri și coborâșuri energetice și nu prea știți cât puteți duce într-un anume interval de timp. Meditația, preocuparea față de alimentație vă pot ajuta măcar să păstrați un nivel constant al energiei, chiar dacă mai redus. Benefice se pot dovedi și discuțiile deschise cu prietenii, să vă manifestați dubiile, să nu țineți mocnind în interior speranțe sau proiecte pe care nu aveți curaj să le împărtășiți. Continuați să fiți flexibili, să țineți mintea deschisă și să vă adaptați din mers la modificările care acum,după aceste conversații,încep să pară logice.

Horoscop săptămânal Scorpion: 28 iunie – 4 iulie iunie 2021

Aveți șansa să schimbați locul de muncă, vi se poate oferi o eventuală promovare fără să vă așteptați neapărat la așa ceva. Aveți psihicul puternic, starea interioară vă dă rezistență exterioară și vă oferă intuiția cu care puteți ajuta pe cei din jur. Senzațiile de acum se confirmă în realitatea concretă, cumva știți exact ce să spuneți, cum, când și mai ales cui să adresați acele informații. Bucuria vă poate fi umbrită de persoane de sex feminin sau cineva care nu prea vă are la inimă, dar asta nu face decât să vă ambiționeze și mai mult. Aici ar trebui să intervină autolimitarea individuală, să nu vă lăsați absorbit de muncă sau de proiectele curente doar pentru a dovedi cuiva că puteți sau că realizările proprii sunt mai mari decât ale celuilalt. Tratați neplăcerile ca atare, mai bine nu reacționați și cercetați ce ați putea modifica la energia investită în anumite relații cu persoane care nu mai sunt sursă de motivație sau inspirație.

Horoscop săptămânal Săgetător: 28 iunie – 4 iulie 2021

Sunteți activ social, treceți prin modificări ale cercului de prieteni, cunoașteți persoane cu altă viziune, posibil din străinătate sau pur și simplu diferiți. Starea emoțională suferă perturbări, o perioadă vă desfătați și nu o să vă mai încăpeți în piele de mândrie, de cât de deschis sunteți, apoi începeți să vă doriți profuzime, să cereți mai multă intimitate și să aflați secrete pe care nu toate persoanele nou apărute în cale sunt dispuse să le dezvăluie. E indicat să să nu idealizați persoanele din jur, să nu puneți pe nimeni pe un piedestal, ci doar să vă bucurați de comunicare și stare de bine alături de ceilalți. Similar, puteți găsi adevărați mentori printre ei,dar e nevoie să vă acordați timp să îi cunoașteți mai bine și să le dați ocazia să vă cunoască mai bine. Încercați să nu lăsați să transpară în comunicare lipsa de încredere și vedeți dacă nu e mai bine să modificați ceva în ritm, în rutina personală. Puteți folosi mai mult timp pentru colegi, prieteni.

Horoscop săptămânal Capricorn: 28 iunie – 4 iulie 2021

Familia este cea care vă vine în sprijin și vă pune la dispoziție sfaturi concrete legate de gestionarea activităților cotidiene. E posibil să percepeți inițial toată implicarea ca pe o intruziune, să vă plângeți discret la prieteni, dar e indicat să plecați măcar o ureche la ce vi se transmite. Încercați să faceți mici schimbări din cele sugerate, poate chiar ieșiți la cumpărături cu cineva din familie. Așa, vi se oferă mici împrumuturi bănești sau propuneri de a câștiga bani în plus din asociere cu anumite persoane din apropiere. E important să nu refuzați ori să refuzați într-o manieră elegantă și motivată. Nu sunt foarte indicate jocurile de noroc și speculațiile de altă natură întrucât nu aveți destul curaj sau motivație să vă păstrați liniștit în fața jocului de pocker până la sfârșitul jocului iar tensiunea își va spune cuvântul. Urmăriți dezvoltarea evenimentelor la locul de muncă și evitați panica. Vă puteți simți atacat de persoane de sex feminin și intrați în defensivă înainte de a afla exact cum stau lucrurile. Adaptați-vă atitudinea până vă lămuriți clar.

Horoscop săptămânal Vărsător: 28 iunie – 4 iulie 2021

Mergeți direct la țintă. Nu vă este teamă să vă exprimați punctul de vedere și să le arătați celorlalți unde greșesc. Devine necesar să aplicați unele tactici mai diplomatice pentru a nu strica un echilibru deja precar în relațiile cu persoane mai sensibile. Căutați să vedeți partea plină a paharului și să încurajați inițiativele celor din jur, să le expuneți defectele dar de o manieră pozitivă și care să nu lase un gust amar. Vă puteți ocupa timpul cu deplasări, cu a călători pentru dragul destinației, fără un scop anume și e indicat să cunoașteți oameni noi, să interacționați cu alte perspective și să faceți din discuțiile amicale lecții de dezvoltare personală. Programați-vă pentru o schimbare de look, stabiliți și evaluați etapa în care ați ajuns cu obiectivele legate de sănătatea fizică, dacă surprindeți restanțe acum le puteți nota și discuta cu un specialist în nutriție.

Horoscop săptămânal Pești: 28 iunie – 4 iulie 2021

Aveți nevoie să puneți baze noi la modul cum percepeți banii și cum îi produceți. Doriți ca ce schimbați acum să devină cărămida de la baza unui nou sistem durabil, care să vă ajute să vă mențineți sursa de venit pe un termen mai îndelungat. Sunteți invitat să participați la diverse evenimente din cadrul familiei, iar de aici apar discuții care vă pun pe gânduri și vă fac să reconsiderați modul de organizare al rutinei cotidiene, dieta, sportul practicat și oamenii cu care v-ați asociat la locul de muncă. Deocamdată e bine să vorbiți în mare despre ce intenționați să încercați nou,nu să faceți revoluție în toate domeniile. Vă vin idei de a vă folosi talentele pentru a spori veniturile și posibil să aveți nevoie de aliați diferiți față de cei anteriori. Asta nu înseamnă să întrerupeți colaborari, ci doar să vedeți dacă sunteți dispus să munciți mai mult și să stabiliți ce ați sacrifica. Starea interioară nu e strălucită, trăiți intens și personal tot ce auziți și ce aflați, iar de la un punct încolo se instalează starea de epuizare.

CITESTE MAI DEPARTE