Părinți de nota 10

Cand îți pierzi mama, îți pierzi o bucată din suflet

Pierderea unei mame este foarte dificila. Pierderea unei persoane dragi, cea mai apropiata persoana – mama – este cea mai grea durere. Dupa o astfel de pierdere, poate dura ani de zile pana cand ranile mentale se vindeca.

Mamele sunt cei mai puternici oameni din lume. Ele au grija de noi asa cum nu o va face nimeni si vin intotdeauna in ajutorul nostru, indiferent ce se intampla. Chiar daca facem prostii, ele raman aproape si ne ajuta sa depasim toate dificultatile.

Dragostea unei mame pentru fiul sau fiica ei nu poate fi comparata cu nimic – persista chiar si atunci cand unul dintre ei a pierit. Mama este prima persoana cu care comunici in aceasta lume, pentru ca petreci mult timp mai intai in ea, apoi cu ea. Ea este protectia ta, sustinatorul tau si cel mai devotat suflet.

Maternitatea este o meserie pe tot parcursul vietii.

De cate ori a plans o mama in tacere, ingrijorandu-se de copiii ei? Din cauza sanatatii tale, a lectiilor tale, a problemelor tale familiale? De cate ori v-ati rugat sa va usurati povara? Chiar daca crestem si ne confruntam cu probleme, mama continua sa-si faca griji pentru noi.

Mama ne iubeste din toata inima, fara a cere nimic in schimb.

Dar principalul lucru este sa-ti apreciezi mama cat este inca in viata. Nu astepta pana o pierzi.

Suna-o, spune-i despre dragostea ta, ajuta-o! Nu vei avea niciodata o persoana care sa te iubeasca mai mult decat mama ta.

Articole recente

„Aveam o căsnicie fericită. Soţul meu se comporta exemplar, era atent… Copiii noștri au terminat şcoala, s-au căsătorit, iar noi plănuiam să retrăim romantismul tinereţii. Voiam să ne facem o căsuţă la munte, unde să ne retragem la bătrâneţe. Într-o zi, acum 2 ani, în timp ce ne uitam la televizor, soţul meu a spus că vrea să stăm de vorbă. Chiar nu bănuiam că avea să-mi dea o veste atât de rea. Mi-a spus pe un ton calm că e îndrăgostit. La fel de liniştit mi-a povestit cum relaţia lui durează de ceva vreme, că fata e studentă şi că vrea să se mute împreună cu ea Noroc că stăteam confortabil în fotoliu. Nici măcar nu am avut puterea să-i cer alte explicaţii, să-i fac reproşuri sau să pun întrebări. Am reuşit doar sa bâigui printre lacrimi: «Bine, dar cu mine cum ramâne?». Chiar de a doua zi şi-a făcut bagajul şi a plecat. Mă framântam, dar nici nu puteam să acuz tânăra care i-a luat minţile. Singurul regret era că..