Părinți de nota 10

Anunț pentru toți elevii! Klaus Iohannis a anunțat decizia:

Învățământul românesc urmează să treacă printr-un proces important de schimbare. Klaus Iohannis a făcut un anunț ce îi va afecta pe elevii din întreaga țară. Președintele a explicat că digitalizarea va fi o parte importantă în educație, declarând că se vor face investiții uriașe pentru acest proiect.

Klaus Iohannis a făcut o serie de declarații publice, miercuri, în urma discuțiilor purtate cu Ludovic Orban, cu premierul Florin Cîțu, cu cei doi vicepremieri și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Președintele a anunțat că patru miliarde de euro urmează să fie alocate programului „România Educată” ca parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„PNRR este o oportunitate extraordinară și pentru sistemul de educație din România. Programul România Educată va beneficia de o finanțare substanțială de circa 4 miliarde de euro. Vom avea astfel, școli sigure curate cu dotări moderne și laboratoare, dar vom investi și într-o rețea de școli verzi eficient energetic și adaptate provocărilor climatice. Totodată vom investi în dezvolarea sistemelor de educaţie timpurie dar şi pregătirea specialiştilor în meseriile viitorului prin investiţii în învăţâmântul dual”, a declarat Klaus Iohannis.

Viitorul învățământului românesc pare să fie digitalizarea, pentru care se vor investi nu mai puțin de 780 de milioane de euro.

„Școlile din comunitățile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin și servicii suplimentare pentru că educația din România nu își mai permite să piardă niciun copil. Digitalizarea va fi o parte importantă în educație iar accentul se va pune pe două componente formarea competenţelor digitale și asigurarea resurselor educaționale digitale. Elevii, studenții și cadrele didactice, trebuie să fie pregătiți și sprijiniți să acceseze aceste instrumente digitale. Ne propunem să investim în acest demers 780 de milioane de euro”, a adăugat președintele.

Klaus Iohannis a anunțat că prin Planul Național de Redresare și Reziliență se vor face investiții substanțiale în autostrăzi, în sănătate și că 2,2 miliarde de euro se vor aloca pentru reabilitarea termică a blocurilor și consolidarea clădirilor cu risc seismic. „Fac un apel la autorităţile publice şi partenerii economici şi sociali implicaţi în fundamentarea şi implementarea acestui plan să susţină acest efort integrat, la nivel administrativ, instituţional sau privat”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.