Părinți de nota 10

Gina Pistol a ajuns acasă cu fetița. Smiley, declarații emoționante despre prima noapte în trei: ”Este minunată”

Gina Pistol și Smiley și-au adus fetița acasă și au împărtășit impresii despre prima noapte în trei. Familia lor s-a mărit, iar bucuria este imensă pentru cei doi părinți.

Gina Pistol a născut pe 9 martie o fetiță perfect sănătoasă, iar Smiley se simte cel mai fericit bărbat. De când a apărut în viața lor micuța, viața celor doi s-a schimbat complet și sunt extrem de emoționați.

Vedeta a născut prin cezariană, iar totul a decurs așa cum trebuia, fără niciun fel de probleme. Gina Pistol a ajuns cu fetița acasă, iar Smiley a fost extrem de emoționat și a transmis un mesaj pentru toți cei care s-au gândit la ei în toată această perioadă.

„Suntem bine, sănătoși, acasă, iar asta e minunat. Vă transmitem toată iubirea noastră’, a spus Smiley.

După ce prezentatoarea de la Chefi la cuțite a fost externată, ea și Smiley au făcut un video scurt în povestește despre prima noapte în trei. Se pare că Gina Pistol se descurcă de minune în rolul de mamă, iar artistul o ajută necondiționat.

„Hello. Salutare, tuturor. Vă pupăm cu drag. Aflați despre noi că suntem bine, în special Gina. Fetița noastră este foarte bine, am trecut cu bine peste prima noapte acasă. Am ajuns cu bine acasă, le mulțumim tutoror celor care ne-au trimis mesaje, urări, sfaturi și energie pozitivă.

Cea mai frumoasă surpriză și cel mai frumos cadou a fost din partea fiicei noastre, care este sănătoasă și este minunată. Abia așteptăm să se facă mare, să-i povestim cât de multe mesaje a primit și cât de mult s-au bucurat oamenii pentru nașterea ei’, a mai spus Smiley, în clipul video de pe Facebook.

La trei zile după ce a devenit tată pentru prima oară, Smiley își împărtășește emoțiile cu fanii care-i ascultă muzica și lansează piesa ‘Până la tine’, o declarație de iubire pentru fetița sa și o piesă despre începutul vieții în trei.

Smiley a devenit tată pentru prima oară în urmă cu trei zile și marchează momentul cu o melodie specială, în care se vorbește despre începutul vieții în trei.

„Noul meu cântec este despre cea mai pură formă de iubire. Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune pe care mi le transmiteți! Au ajuns’, a transmis Smiley care și-a impresionat partenera până la lacrimi cu povestea și versurile de-a dreptul impresionante.

Smiley, melodie pentru fiica lui
În videoclipul lansat, în care apare într-o expoziție de tablouri care-l surprind în momente esențiale din cariera lui artistică, Smiley montează pe peretele vieții sale cea mai recentă si emoționantă schiță, care le încununează pe toate celelalte de până acum.’O să iei tot din ce sunt și o să mă faci mai mult’, este Smiley convins, încă de la prima întâlnire cu cu micuța care i-a luminat viața.

‘Inima mi-a zis că ai sosit/ Cine-s eu să o contrazic?!/ Ai adus Soarele cu tine,/ Pentru noi e răsărit./ Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni,/ Pe nimeni până la tine’, sunt parte din versurile refrenului piesei ‘Până la tine’ prin care Smiley își marchează emoționantul început al vieții în 3.

‘Am încercat să găsesc o formulă cât mai simplă și mai directă de a ilustra sentimentul melodiei, de a transmite că momentul în care întemeiezi o familie este ceva unic și că bucuria acestui moment este mult mai mare decât tot ce ai trăit până atunci. De aici și metafora vizuală pe care am ales să o folosim. A fost o plăcere și o premieră să lucrez direct cu Smiley în relația de regizor-actor și suntem foarte bucuroși de ce am realizat.’, a susține artistul Dorian care semnează regia clipului ‘Până la tine’, alaturi de Nicu Drăgan ca editor și director de imagine.