Părinți de nota 10

Reguli pentru revenirea elevilor în școli, de luni: Distanță de 1 metru și purtatea obligatorie a măștii

Elevii vor reveni în bănci începând cu 8 februarie, atunci când începe și semestrul al doilea. Toate regulile ce urmează să fie aplicate, de luni, în școli, vor fi prezentate joi, la ora 11. Reprezentanții Ministerelor Educației și Sănătății au lucrat peste noapte la ordinul comun care își propune să răspundă întrebărilor pe care le au profesorii, elevii și părinții. Se va pune accent pe aerisirea claselor, păstrarea curățeniei și purtarea măștilor.

Multe dintre regulile care urmează să fie aplicate în școli au fost deja aplicate în ultimul an. Se fac însă unele concesii în ceea ce privește distanța dintre copii, în clase. Varianta de lucru a ordinului a fost făcută publică în aceasta dimineață de Ministerul Educației. Cea finală urmează să fie prezentată inspectorilor școlari, la ora 11.

Conform variantei de lucru, care ar putea suferi încă modificări, începând de luni, 8 februarie, intrarea în școli și grădinițe se va face prin mai multe căi de acces, pentru ca elevii să nu ajungă să se înghesuie. Dacă imobilul are o singură intrare, respectarea distanţării fizice este esenţială. De asemenea, după dezinfectarea mâinilor la intrare, elevii trebuie să meargă direct în sălile de clasă. Este important de menționat că părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală, în afara cazurilor excepţionale.

Sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi. Dacă sala nu permite, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă. De asemenea, clasele vor fi aerisite înainte de sosirea elevilor timp de minimum 30 minute, 10 minute în timpul pauzelor şi, din nou, la finalul zilei. Nu este o noutate că elevii, profesorii și personalul școlii vor purta mască în permanență.

Din băi nu trebuie să lipsească dezinfectantul și prosoapele de hârtie de unică folosință, iar uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil sunt interzise.

Cursurile ar putea începe la intervale orare diferite
În ceea ce privește programul școlar, acesta va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze. Intervalele pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încat sa existe un minim posibil de suprapunere a elevilor. Mai mult, în pauze copiii vor fi supravegheați ca să se evite formarea grupurilor de elevi din clase diferite și pentru a păstra constant o distanță fizică de siguranță.

Există măsuri pentru orele de sport. Se vor putea desfăşura doar jocurile care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber. Orele care se vor ține totuși în sala de sport trebuie limitate la activităţi care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente. De asemenea, sălile vor fi curățate, dezinfectate și aerisite după fiecare grupă de elevi.

De asemenea, este menționat că elevii vor fi testați rapid cu teste antigen dacă prezintă simptome la școală, dar doar cu semnătura părintelui. Mai mult, la reîntoarcerea în colectivitate după ce s-a vindecat, elevul trebuie să aducă adeverință de la medicul de familie.

Cum se reiau orele în școli începând de luni

– Intrarea în școli se va face prin mai multe căi de acces
– Dacă nu există mai multe căi de acces, este esențială distanțarea fizică
– După dezinfectare, elevii vor fi conduși direct în clase
– Părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală

– Trebuie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi
– Dacă sala nu permite distanțarea de 1 metru, spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă între elevi
– Sălile de clasă vor fi aerisite constant – înainte de sosirea elevilor, în pauze, la finalul zilei

– În băi va trebui să existe în permanență dezifectant și prospae de hârtie
– Sunt interzie uscătoarele electrice şi prosoapele din material textil

– Cursurile pot începe la intervale orare diferite pentru a se evita aglomerația
– Elevii vor ieși pe rând în pauză; se va evita suprapunerea claselor
– Elevii vor fi supravegheați în pauze

– Se vor putea desfăşura doar jocurile care permit distanţarea fizică
– Sălile vor fi curățate, dezinfectate și aerisite după fiecare grupă de elevi