Părinți de nota 10

O mamă şi copilul ei de nici 2 ani au zburat cu tot cu banchetă prin uşa dubei, după impactul cu un TIR, în Dâmboviţa

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, pe un drum din județul Dâmboviţa. O familie întreagă – mama, tatăl şi copilul lor – au ajuns la spital, după ce duba în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, în zona Nisipuri.

Din primele informaţii, în accident au fost implicate o autoutilitară şi un TIR.

În urma impactului, două persoane care se aflau în dubă – o mamă şi copilaşul ei în vârstă de 1 an şi 6 luni – au zburat cu tot cu banchetă pe uşa din spate.

Se pare că femeia nu purta centura de siguranţă, iar micuţul nu era asigurat în scaunul special pentru copii.

La volanul dubei se afla tatăl bebeluşului.

Toţi trei au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetarea la fata locului, urmând sa stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.

IMAGINILE pe OBSERVATORNEWS AICI