Părinți de nota 10

Monica Anisie e OUT! Cine îi ia locul la Educație în noul Guvern

Monica Anisie e OUT! Cine îi ia locul la Educație în noul Guvern? Un liberal a fost propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Anisie va ocupa funcția de președinte al Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport din Senatul României.

Aceasta a mulțumit colegilor pentru că au susținut-o.

”Mulțumesc colegilor senatori, pentru că m-au ales astăzi în onoranta funcție de președinte al Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport din Senatul României! Continui, astfel, să promovez #RomâniaEducată, o soluție reală pentru #dezvoltareaRomâniei.

#Educația trebuie să fie o #prioritate națională!”, a scris Monica Anisie marți pe internet.

Locul ei va fi luat de Sorin Cîmpeanu

Sorin Mihai Cîmpeanu s-a născut la 18 aprilie 1968. A absolvit Colegiul Naţional ”Sf. Sava” din Bucureşti, în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) (1991). În anul 2000, şi-a susţinut doctoratul în cadrul aceleiaşi facultăţi, potrivit CV-ului postat pe site-ul www.usamv.ro.

A urmat numeroase cursuri postuniversitare, printre care „Comunicare managerială în structurile publice şi private”, SNSPA (2001), stagiul „Implementarea standardelor europene de mediu”, ISA Lille, Franţa (2004), certificat de formare „Auditor sisteme de managementul calităţii”, SEMQ Management (2007), programul de studii postuniversitare „Managementul situaţiilor de criză”, la Colegiul Naţional de Afaceri Interne, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza” din Bucureşti (2009), certificat de formare „Management universitar”, ASE Bucureşti (2010), certificat de formare „Soil Quality Assessment”, la Universitatea din Molise – Italia (2011), programul de studii postuniversitare în domeniul „Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine publică”, la Colegiul Naţional de Informaţii, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (2013), programul de studii postuniversitare „Securitate şi bună guvernare”, la Colegiul Naţional de Apărare/Departamentul pentru Studii de Securitate şi Leadership, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (2016).

A lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF) (1991-1992); coordonator al Centrului Experimental Periş-Ilfov, din cadrul USAMV Bucureşti (1992-1999); expert coordonator la Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Centrul Naţional pentru Programul european Leonardo da Vinci (2000-2003); expert coordonator la Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Agenţia Naţională pentru Parteneriatul universităţilor cu mediul economico-social (APART) (2003-2004); vicepreşedinte la Centrul de Excelenţă în Cercetare Biotehnol (2003-2014); director la Irrifrance România (2005-2008).

Şi-a început cariera universitară în 1992, parcurgând toate treptele: preparator universitar (1992-1995); asistent universitar (1995-1997); şef de lucrări (1997-2001); conferenţiar (2001-2006); profesor (din 2006), în cadrul Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti. Este conducător de doctorat din 2006.

A fost prodecan (2004-2008), apoi decan (2008-2012) al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti şi rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (mart. 2012-dec. 2014; din nov. 2015). A fost preşedinte al Consorţiului Universităţilor de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (2013-2014), preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România (iul. 2013-dec. 2014; din nov. 2015, reales la 18 sept. 2020).

Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (din 2012); membru corespondent (2012-2016), apoi membru titular (din nov. 2016) al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu Şişeşti”, membru titular al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (din 2015). A primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi (2014), al USAMV a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (2015), al Universităţii din Craiova (2017), al Academiei Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu (2018), al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa (2018), al Academia de Ştiinţe Economice (2018), al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj (2018).

A fost membru (apr. 2011 – sept. 2012), apoi preşedinte (sept. 2012 – ian. 2015; nov. 2015 – iun. 2016) al Comisiei IRVA, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi secretar general (oct. 2012 – dec. 2014) al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

La 14 decembrie 2014, premierul Victor Ponta l-a propus pe Sorin Cîmpeanu pentru ocuparea portofoliului de ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. A depus jurământul de învestitură la 17 decembrie 2014, la Palatul Cotroceni, deţinând această funcţie până la 17 noiembrie 2015. A fost viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, interimar (9-17 nov. 2015) şi prim-ministru interimar al Guvernului României (5-17 nov. 2015).

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat în Bucureşti, pe listele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România.

Şi-a înaintat demisia din ALDE la 23 mai 2017 anunţând, totodată, public intenţia de a se alătura noii construcţii politice – Partidul PRO România. În perioada iunie 2017-mai 2019, a fost deputat neafiliat, potrivit site-ului www.cdep.ro, apoi membru al Grupului parlamentar PRO România (mai 2019 – ian. 2020). De asemenea, a fost prim-vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice. A demisionat din PRO România în decembrie 2019, iar în ianuarie 2020 s-a alăturat Partidului Naţional Liberal, de la aceeaşi dată devenind membru al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.

În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un mandat de senator, fiind ales pe listele Partidului Naţional Liberal.

La 12 mai 2017, Sorin Cîmpeanu a fost ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), în cadrul celei de-a 17-a Adunări Generale a AUF, desfăşurată în Maroc, la Marrakech, în perioada 10-12 mai, potrivit unui comunicat de presă al UPB remis AGERPRES.

Este autor/coautor a 108 articole ştiinţifice, din care 26 indexate ISI şi 50 indexate în baze de date internaţionale (BDI), şi a 16 cărţi/capitole în cărţi/manuale. A asigurat, în calitate de director sau de responsabil de proiect, managementul a 31 de proiecte, din care 10 proiecte internaţionale. Totodată, a participat, în calitate de membru în colectiv sau de expert consultant, la 60 de proiecte, din care 3 proiecte internaţionale.

A fost distins cu Premiul naţional ”In Hoc Signo Vinces”, acordat pentru întreaga activitate de cercetare, în anul 2002, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi cu Medalia ”Meritul pentru Învăţământ”, acordată în anul 2004, de către Preşedinţia României. De asemenea, a primit distincţia „Personalitatea anului pentru o Românie europeană”, acordată de EUROLINK – CASA EUROPEI (2013).

Loading...