Părinți de nota 10

Au făcut ANUNȚUL despre redeschiderea școlilor. Milioane de părinți și copii așteaptă asta

Redeschiderea școlilor este cea mai așteptată veste de milioane de elevi, părinți și profesori. În contextul începerii campaniei de vaccinare, autoritățile au făcut noi precizări legate de întoarcerea elevilor în bănci.

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat că unitățile școlare vor putea fi redeschise în siguranță în condițiile în care autoritățile vor finaliza etapa de vaccinare a cadrelor didactice și a persoanelor din categoriile vulnerabile.

„În faza a doua intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Potrivit spuselor sale, riscul expunerii copiilor la noul coronavirus în timpul orelor este destul de redus, dat fiind că în fiecare școală au fost luate măsuri de protecție, astfel încât răspândirea bolii să se reducă la minimum. Valeriu Gheorghiță a precizat că riscul în cazul copiilor apare în afara unităților școlare, atunci când circulă cu mijloacele de transport în comun sau participă la diverse activități.

Pe de altă parte, medicul a explicat că în cazul copiilor nu se pune problema severității bolii, chiar dacă aceștia se pot infecta, deoarece în multe cazuri nu manifestă simptome, fiind asimptomatici. Problema este că ei pot transmite virusul mai departe, altor persoane, părinților și bunicilor, în cazul cărora boala se poate manifesta mult mai grav.

Campania de vaccinare va demara în România, la fel ca și în celelalte state ale Uniunii Europene, pe 27 decembrie, când în țara noastră vor ajunge 10.000 de doze de vaccin BioNtech Pfizer. În prima etapă vor fi imunizate 5.000 de persoane, cadre medicale ce își desfășoară activitatea în spitalele COVID.

Autoritățile medicale din România își propun să vaccineze 60% – 70% din populație într-un interval de 6 – 7 luni de la declanșarea campaniei de vaccinare în rândul cetățenilor, care se estimează că va începe undeva în luna februarie.

Pentru buna desfășurare a campaniei, autoritățile au estimat că va fi nevoie de 1.500 – 2.000 de medici, 5.000 de asistenți și 1.500 de registratori.