Părinți de nota 10

Cum să nu mai strigi la copii: Ghid practic pentru 6 zile

Copiii nu te aud dacă țipi la ei. Aceasta este concluzia unanimă a specialiștilor în creșterea și educarea celor mici și o constatăm și pe pielea noastră. Și cu toate astea nu este părinte care să nu fi ridicat măcar o dată vocea la copilul său. După ce te enervezi din pricina atitudinii celui mic, constați că și el are tendința să țipe.

De ce oare? Pentru că te imită pe tine, pentru că părinții sunt aceste oglinzi perfecte ale copiilor lor și e firesc să fie așa. Ei oricum sunt cu ochii pe noi non-stop și suntem reperul lor în această lume, bun sau rău. Dacă ei ne văd pe noi dialogând problemele țipând, înțeleg rapid că așa trebuie să facă și ei.

Dar este oare posibil să-ți menții într-atât de mult calmul și autocontrolul încât să nu o iei pe „înalte” din când în când, obținând astfel și autoritatea mult dorită fără să dai un exemplu prost copilului tău? Se pare că da, dacă știi câteva trucuri ca să treci de clipele delicate când simți că explodezi și copilul face orice altceva decât să te asculte. Iată un ghid practic pentru 6 zile care te învață cum să nu mai țipi la copii, așa cum ni-l recomandă specialiștii în parenting, prin pași mici, zi după zi. Nu îți rămâne decât să încerci să pui în practică aceste sfaturi și să vezi dacă în cazul tău și al copilului tău funcționează.

Ziua 1: Fii calm!

Imaginează-ți situația: copiii tăi au o nemulțumire și urlă cât îi țin plămânii. Ce faci tu? De cele mai multe ori țipi la ei să tacă. Lăsând la o parte faptul că cei mici sunt „imuni” la țipetele părinților, nu faci altceva decât să le oferi un model de comportament. Și anume: „când nu îți convine ceva țipi!”. Apoi, prin faptul că reacționezi la isterie, îi oferi copilului atenția de care el avea nevoie, și, cu alte cuvinte, îi răsplătești comportamentul inadecvat. Soluția este deci, chiar dacă pare imposibilă, CALMUL.

Ziua 2: Vorbește încet…

De fiecare dată când simți nevoia să țipi, vorbește încet. Orice vei cere copilului să facă, o realizezi pe tonalitate joasă, calmă, gravă, chiar șoptită. Instaurezi o regulă nouă pentru o zi: Nimeni nu are voie să țipe/să ridice tonul în casă, iar dacă se întâmplă acest lucru, treci la pedepse, ca la armată: 10 flotări, 10 genuflexiuni etc. Iar regula e valabilă pentru toată lumea, fără excepție, fie el copil sau adult. Iar dacă și cei mari își respectă „pedeapsa”, și cel mic va fi mai atent, plus că vei fi mai credibil în ochii lui.

Ziua 3: Testul stresului acumulat

Este deja a treia zi în care îți înfrângi pornirile instinctive atunci când ești enervat de ceva ce ține de comportamentul copilului și în care, probabil, ai făcut și sute de genuflexiuni. E normal să simți că nu mai ai mult și explodezi. Pe acest fond, al acumulării de energie refulată și de nervi și de mult autocontrol, ești mai vulnerabil în fața diverselor boacăne, neatenții sau prostioare mai mari sau mai mici pe care copiii continuă să le facă.

Totuși, ai grijă, copiii sunt copii și nu e bine să-ți verși nervii pe ei la cea mai mică „abatere” numai pentru că ești deja ca un butoi cu pulbere. În plus, dacă sunteți în public, este posibil să detectezi și priviri atente ale diverșilor care par a critica comportamentul copiilor tăi și implicit veleitățile tale de părinte care nu reușește să educe copiii cum trebuie. În acest caz, pare previzibil să te „scapi” la nervi pe copii. Ziua 3 implică autocontrol în continuare și depășirea acestui tip de stres generat de confruntarea cu mediul exterior. Educația copiilor tăi se face după valorile familiei tale și nu după valorile diverșilor cetățeni cu care te întâlnești în fiecare zi.

Ziua 4: Tonul face muzica

Deja după 3 zile încheiate fără țipete, începe să-ți fie ceva mai ușor să nu mai țipi la primul impuls. Așa îți dai seama că, de fapt, tonul face muzica. Parcă și copiii sunt mai calmi de când nimeni nu mai ridică vocea. Sunt mai receptivi și mai puțin nervoși. Ziua 4 presupune experimentarea acestui tip de atitudine: în mod voit, conștient, benevol, fiecare cuvânt pe care îl rostești copilului va fi mai melodios și armonios, tocmai pentru că deja știi cum să te abții de la țipăt și începi să culegi primele roade de la copilul tău. Cu siguranță vei observa că nu mai țipă nici el chiar așa ca până acum.

Ziua 5: Fii atent la limbajul trupului

Ești în a cincea zi în care îți stăpânești impulsurile, însă unele gesturi încă te trădează, chiar dacă vorbești cât se poate de încet. Copiii simt imediat nervozitatea din glas și se „contaminează”. Dacă detectezi cea mai mică urmă de nervozitate asupra copiilor, încearcă să le distragi atenția de la „subiect”. De exemplu, scoate aparatul de fotografiat și spune-le că vrei să surprinzi un moment special în familie, sau întreabă-i ce părere au despre o vizită la muzeul X, sau să vadă ultimul film pentru copii apărut pe piață etc. Reține, cel mai important pe durata acestor exerciții de 6 zile este nu doar că tu să înveți să te stăpânești de la a țipa la copil, dar să îl ajuți și pe copil să își diminueze nervozitatea. Iar pentru asta, orice mijloace pozitive de a-i muta atenția în altă parte este binevenită. În asta constă ziua 5.

Ziua 6: Conștientizezi cu luciditate adevărul gol-goluț

După 5 zile încheiate de autocontrol impus, sistemul tău nervos este ceva mai echilibrat și ai capacitatea de a privi detașat situațiile principale care te anxietează și transformă într-un părinte nervos. Dacă stai și analizezi „la rece” îți vei da seama de adevărul gol-goluț: NU poți face mai multe lucruri de-odată. Iar dorința de a le face este principala cauză pentru care mulți părinți clachează nervos, devenind un pachet de nervi în fața copiilor și exacerbând orice prostioară a lor ca pe ceva odios care compromite însăși menirea și reușita de părinte.

Oricât de mult ți-ar plăcea să te crezi o mamă eroină sau un tată superman, când ai copii, a fi „multitasking” este doar un vis frumos. Dacă vrei să le faci pe toate în același timp, nu-ți va ieși nici una dintre ele. În schimb vei avea motive să te enervezi, să răbufnești și să țipi din nou la copii. Această reacție este firească, supraîncărcarea fizică, psihică și emoțională nu poate fi dusă de nimeni oricâtă voință am avea. Nu uita: nimeni nu-i perfect și este foarte bine să fim așa, imperfecți. Acceptă-ți limitele umane, ia-le pe rând, privește micile sau marile năzbâtii sau neascultări ale copiilor tăi cu ceva mai multă toleranță, conștientizând cât de repede zboară timpul și cum toate vor rămâne o dulce-amară amintire când ei vor fi mari și plecați de acasă.

Educația și modelarea unui copil nu este ușoară – nimeni nu ți-a promis, de altfel, că va fi – dar cu siguranță nu poate fi realizată când ești cu nervii întinși la maxim.

Conștientizează: nu are sens, doar nu vrei să iasă din mâna ta un viitor adult nevricos, isteric, anxios și fidel client al variilor psihologi. Poate că nu vei reuși să duci până la capăt planul, și … este în regulă să nu reușești, doar ești și tu om și descoperi pe pielea ta ce înseamnă să fii părinte; însă o poți lua oricând de la început. Încet-încet te vei obișnui și vei vedea că „obrăzniciile” și „încăpățânările” copiilor au mai puțin de-a face cu ei și mai mult cu agitarea și nervozitatea noastră, a părinților.

Loading...