Părinți de nota 10

Cum arată “Micul Hercule” acum

De la un copil de 5 ani care a devenit cunoscut în toată lumea, prin antrenamentele extreme pe care le făcea, Giuliano Stroe, cunoscut ca ”Micul Hercule”, păsește acum pe drumul spre performanță. Micuțul care intra, în 2009, în Cartea Recordurilor, datorită forței sale, împlinește 16 ani în această vară.

”Micul Hercule”, puștiul care a șocat o lume întreagă, pe drumul spre performanță

Giuliano Stroe intra în Cartea Recordurilor la doar 6 ani, uimind cu puterea sa. Acesta reușea să meargă 10 metri în mâini, cu o greutate agățată de picioare. La acea vreme, atât el, cât și fratele său, făceau înconjurul internetului și au fost invitați chiar și la o emisiune TV din Italia.

Subiectul a iscat o mulțime de controverse, multe voci acuzându-l pe tatăl băieților, Iulian Stroe, de faptul că îi exploatează pe micuți pentru a câștiga bani. De altfel, cazul fraților Stroe a ajuns de nenumărate ori în atenția Direcției pentru Protecția Copilului din Olt, iar părintele tinerilor a fost, la un moment dat, la un pas de a fi decăzut din drepturile părintești, pentru rele tratamente aplicate minorului.

Bărbatul, tată a patru copii, dintre care Giuliano este cel mai mare, este, la rândul său, un împătimit al sportului. Acum, la câțiva ani distanță de acel moment, frații au dat gimnastica pentru box.

Trecerea la un alt sport a venit în urma unei vești nefericite. În 2017, părinții l-au dus pe ”Micul Hercule” în Spania, pentru un control amănunțit. Medicii i-au spus că dezvoltarea lui nu corespunde cu cea a unui copil normal. Doctorul spaniol Silvia Trevino a mărturisit, pentru televiziunea Cuatro, că Giuliano are ”grave probleme la nivelul dezvoltării musculare și osoase”.

Cei doi celebri copii sunt pugiliști în devenire, iar Giuliano a obținut nu de mult un loc 3 la Campionatul Național de Cadeți, de la Satu Mare. Copiii se antrenează la clubul înființat de tatăl lor, Asociația Giuliano & Claudio Boxing Club.