Părinți de nota 10

Laura Cosoi: „Joaca în curte și mersul desculț cresc pofta de mâncare și imunitatea copiilor”

Laura Cosoi adoră călătoriile cu familia, iar în acest an, ea recomandă vacanțele la țară pentru părinții cu copii mici. După experiența din 2019, atunci când a călătorit cu autorulota împreună cu soțul și fetița ei, actrița îndeamnă familiile să meargă la țară, să respire aer curat, să miroase flori, aceasta fiind o opțiune extrem de sigură pentru adulți, dar și copii.

În cel mai recent articol scris pe blog, Laura Cosoi a povestit despre experiența sa cu autorulota și cât de sănătos e ca fiecare copil să aibă parte de vacanțe în natură.

„Când mă gândesc la călătorii, îmi vine automat în minte vacanța noastră de anul trecut cu autorulota. Ce sentiment incredibil de libertate am avut! Să mergem în locuri uimitoare, în casuța noastră pe roți, să ne trezim dimineața în aerul tare și parfumat, să ne bem cafeaua îmbătați de toată frumusețea din jur, de miros de pământ reavăn, iarbă și flori, să culegem fructe de pădure, să treacă pe lângă noi cirezi de vite sau turme de oi și (aproape) să devenim o parte a naturii noi înșine!

Ma gândesc serios ca, anul acesta, agroturismul, vacanțele la țară sunt cea mai potrivită variantă pentru familiile cu copii mici. Însă din experiența personală, recomand cu căldură vacanța cu autorulota. Mai ales în condițiile date, mi se pare o variantă extrem de sigură. Bineînțeles, pentru cei care vor să ia copilul în vacanță cu ei”, spune Laura.

De fiecare dată când merge în vacanță, actrița alege să-și ia și copilul, fiind convinsă că supraveghindu-l necondiționat, el se află în siguranță.

„Cunosc și eu persoane care în situația pe care o trăim acum preferă să lase copilul la bunici și să meargă singuri în vacanță, ca să nu riște. Dar cu autorulota și supravegheat de părinți sunt convinsă că cel mic e în perfectă siguranță”, afirmă ea.

Experiențele în natură sunt benefice copiilor, întrucât aceștia au parte de un somn bun, dar și de o imunitate puternică. Atât Laura, cât și diverși experți recomandă astfel de vacanțe.

„Îmi aduc aminte de ea cum alerga cu picioarele goale prin iarba plină de rouă, cum a făcut baie într-un pârâu de munte, deși avea doar un an la vremea aceea. I-am dat fructe de pădure proaspăt culese. Ne-am plimbat prin lanuri și păduri, ne-am jucat în poienițe, am stat serile în jurul focului, la povești și tot felul de ghidușii, iar noaptea am dormit rupți, fără vise. Și cred că, dincolo de pitorescul unei asemenea experiențe, este foarte sănătos ca un copil să aibă parte, din când în când, de o astfel de vacanță.

Nu mă mir că dormeam butuc, pentru că mersul desculț prin iarbă îmbunătățește calitatea somnului și stimulează imunitatea. Britanicii au chiar și o denumire specifică pentru acest lucru: „earthing”, de la legătura cu pământul. Din această cauză mă străduiesc să îi ofer Ritei astfel de vacanțe care, sper eu, o vor ajuta să se dezvolte cât mai frumos și armonios”, povestește frumoasa mămică.

Laura vorbește despre cât este de important ca micuții să descopere lumea prin joacă, să meargă prin iarbă, să umble cu piciorușele goale, dar și să stea puțin în ploaie. Aceste activități, făcute în mod echilibrat, sporesc imunitatea copiilor, calitatea somnului și pofta de mâncare.

Experții împart aceeași opinie și vin cu următoarele explicații:

Loading...