redactia
În comunitățile online pentru mămici există un șir de teme tabu care, atunci când sunt abordate, acumulează zeci de comentarii contradictorii și foarte aprinse. Este și cazul cu posibilitățile financiare ale părinților versus nașterea a doi sau mai mulți copii în familie. Un subiect delicat, dureros pentru cei vizați și intens criticat de persoanele care privesc lucrurile cu o subiectivitate aparte. O mămică și-a scris pe blog oful și și-a povestit experiența trăită recent pe unul din forumurile destinate mămicilor.
”Am intrat recent pe un forum pentru mame și m-am implicat și eu în discuția ”Merită acum să naști al doilea copil? Toate rudele sunt împotrivă…” Răspunsul meu a fost: ”Dacă ești încrezută că, cu forțele proprii și cel mai important resursele financiare, veți reuși, sigur poți să naști, de ce nu? De ce să crești doi copii în sărăcie, când poți să-ți permiți doar unul?”
După asta a început vulcanul de emoții și comentarii în adresa mea… ”De ce înjosiți tot forumul?” sau ”sunt părinți care au mulți copii, chiar dacă nu au bani și sunt în regulă.”
Să nu îmi spuneți că toți sunt fericiți, își iubesc copiii și e reciproc, iar banii nu-s atât de importanți. Cum să nu, cum să nu… Poate îmi mai spuneți că sunt bucuroși că poartă hainele vechi și e în regulă și asta… Sunt absolut nedumerită, acești părinți chiar cred că copiii lor vor fi încântați de încălțămintea și hăinuțele vechi pe care le vor purta? Chiar nu-și doresc o viață mai bună pentru copiii lor, să le ofere tot necesarul?
Eu la fel am crescut într-o familie săracă, să nu spun ”lipită pământului„ și țin minte cum celorlalți copii din clasă sau de la grădiniță părinții le cumpărau haine noi, iar eu umblam în ceea ce era – niște zdrențe. Mai țin minte când copiii din curte veneau cu jucării noi, iar când mă întrebau pe mine ce am, încercam să schimb subiectul sau pur și simplu tăceam. Și mărul împărțit la doi pe care îl mâncam cu fratele meu, cu replica mamei ”voi aveți de toate”, tot îl țin minte și azi. Eu mă uitam la toate astea și înțelegeam că nu e chiar așa cum ar trebui să fie, de ce mi se întâmplă mie asta? Mama continua însă să creadă că dragostea ei și încurajările erau suficiente pentru fericirea mea.
Eu aș fi fost fericită dacă la matineul de la școală nu ar fi trebuit să demonstrez cuiva că am pe mine un costum de carnaval, în timp ce purtam uniforma școlară înfrumusețată cu niște decorațiuni de Crăciun.
În adolescență acest contrast se evidențiază foarte mult și atunci apare întrebarea: ”Atunci când m-ai născut, la ce te-ai gândit?”. Oricât de caldă sau ”confortabilă” ar fi atmosfera din familie, este totuși al naibii de neplăcut să simți că tu ești diferit de colegii tăi de clasă, de prieteni și nu poți să-ți permiți să mergi cu ei la un film, în parcul de distracții sau în altă parte. De aici apare anxietatea și furia la copii. Unii chiar ajung tâlhari, pentru că nu rezistă psihic și nu pot face față greutăților din copilărie, nu se pot adapta în societate.
Mamele sunt cu dorințele și instinctele, iar copiii ”adună roadele”…
Am impresia că mamele care mi-au criticat ideea expusă mai sus adoră riscul sau situațiile riscante, dar mai ales nu gândesc strategic, cu câțiva pași înainte. Nu pentru ele, pentru viitorul copiilor pe care urmează să-i aducă pe lume. Ce să vă zic? Discuția aceasta pe forum a fost o experiență neplăcută și îmi dau seama că totuși ”câte bordeie atâtea obiceiuri”, iar părerile mamelor atotștiutoare și perfecte de pe forumuri nu le schimbi niciodată.”
