Părinți de nota 10

Cum să-ți ajuți copilul să scape de răul de mașină? Sfaturi care îți vor fi de folos

Răul de mașină este o afecțiune deloc gravă, însă care poate provoca destulă neplăcere, mai ales celor mici. Din fericire, există metode simple și eficiente de ameliorare a simptomelor. Răul de mașină este una dintre manifestările răului de mișcare și se resimte, în principal, prin amețeală, greață și oboseală. Problemele apar din cauza discrepanței de senzații primite de către creier.

Copiii, mai ales cei mici, privesc de obicei scaunul din față sau se concentrează asupra unei jucării, a unei cărți colorate. Ochii îi transmit creierului că staționează în timp ce urechea internă, responsabilă cu echilibrul corpului, transmite senzația de mișcare, ceea ce produce senzația de amețeală și greață, mai ales în momentul în care mașina ia vreo curbă.

Copiii trebuie încurajați să se uite în mod constant pe geam, fără să fixeze un punct anume. Astfel, ochii și urechea internă vor transmite aceleași informații.

Dacă cei mici sunt captivați de peisaj sau sunt încurajați să caute cu privirea ceva anume, în afara mașinii, sunt șanse mari ca răul de mișcare să dispară. Uitatul pe cărți sau jocurile pe console sunt total nepotrivite în aceste cazuri.

Pentru greață, ceaiul de ghimbir sau bomboanele de mentă ajută mult. Totuși, dacă nimic nu funcționează, există întotdeauna medicamente pentru asemenea stări, însă nu sunt indicate fără un consult de specialitate înainte și trebuie administrate întotdeauna înainte de a porni la drum.

Loading...