redactia
Am dat o fugă până la farmacie. Trec peste faptul că mi-a părut asta un maraton și că eram obosită praf după ce am mers 10 minute dus, 10 întors. Dar am ajuns acasă un pic șocată și întrebându-mă dacă-s eu dereglată.
Am văzut așa:
Oameni cu masca pe barbă, mâncând corvrigi. Prima dată, am rămas cu gura căscată. Vorba vine, că nu-i simplu să caști gura când o ai acoperită de mască. Apoi, m-am întrebat dacă au avut cum să se spele/dezinfecteze. Mi-am răspuns singură, era coadă de 5-6 persoane la covrigărie, toți luau și plecau mâncând. Deci nu.
Oameni cu masca pe barbă, cu țigara în gură si doza de cola/berea în mână.
Oameni care dau masca de pe față, ca să bage degetul în gură, să poată, astfel, să desfacă pungile încăpățânate ce nu vor să se desfacă.
Oameni fără măști, în locuri aglomerate, ce nu păreau absolut deloc deranjați. Nici de faptul că e aglomerat, nici de faptul că nu aveau mască.
Copii mulți afară, jucându-se împreună. Unii cu măștile pe barbă, alții fără măști. Toți la un loc.
Mai apoi, am tot auzit, zilele astea, fraze de genul: Abia aștept să se deschidă: saloanele/ terasele/ restaurantele/ hotelurile/ sălile/mall-urile. Abia aștept să merg la prieteni/rude.
De unde trag concluzia că foarte multe persoane se cred invincibile și nu au ieșit până acum (dacă nu au ieșit), din cauza posibilelor amenzi.
Și am început să mă întreb dacă eu greșesc c și unde greșesc.
Adică, de la 15 mai ce se schimbă mai exact? Căci, după mine, nu se schimbă absolut nimic. Poate doar faptul că va fi mult mai multă lume pe străzi.
Da, nu vom mai fi sub amenințarea restricțiilor și amenzilor, dar amenințarea asta de până acum, a virusului ăstuia, nu se mai pune?
Și, în condițiile astea, nu pot să nu mă întreb: Voi ați stat în casă în perioada asta? Și dacă da, ce v-a ținut în casă? Și dacă nu, ce v-a făcut să ieșiți? (nu vorbesc aici de cei care au mers la muncă, fizic). Și ce veți face după 15 mai?
Vă spun și eu: noi am stat în casă. Mult! Atât de mult, încât acum sunt un pic anxioasă când ies din casă până la magazin. Atât de mult, încât fac febră musculară grav de la mers lent 15- 20 de minute. Mi-am dat seama, la un moment dat, că 20 și ceva de zile nu am ieșit nici măcar să duc gunoiul. (L-a dus bărbatul, în schimb. Nu n-am stat cu el în casă:)).
Am stat în casă. Am stat pentru că nu mă simt invincibilă în fața bolii. Am 37 ani de soon, dar nu simt că sunt, neapărat, în afara ”grupei de risc”. Nu am fost la ai mei, nici măcar de Paște, pentru că nu am vrut să-i supun nici celui mai mic risc. Ne-am făcut cumpărăturile foarte rar și adesea online.
Singurul lucru la care visez după 15 mai (pe lângă ideea imposibilă de a dispărea virusul, adică) este să merg într-un loc, cât se poate de retras, dar cu multă verdeață. Unde să stau desculță în iarbă. Sau pe malul unui râu/lac. Visez doar la un pic de natură, după 2 luni de stat închiși într-un apartament mic, la etajul 9.
