Părinți de nota 10

„Mi-am cunoscut soțul la universitate, când mama mi-a trimis o fotografie. Detaliul care mi-a scăpat în toți acești ani”

Și-a întâlnit bărbatul vieții sale la universitate. Sau așa a crezut multă vreme, până când a primit o fotografie veche de la mama sa.

În toți acești ani, i-a scăpat un detaliu incredibil. Mai precis Heidi Parker din Sheffield, South Yorkshire, și Ed Savitt, din Putney, s-au întâlnit de fapt prima dată când aveau șase ani, într-o vacanță în Turcia. Cei doi erau cu familiile lor și în scurt timp au devenit prieteni buni. Timpul însă a șters acea amintire.

Heidi, acum în vârstă de 29 de ani, trăiește în Wandsworth, sud-vestul Londrei recunoaște: „Am uitat de el”.

Destinul i-a unit din nou

Cei doi s-au reîntâlnit la Universitatea Newcastle, unde au locuit în aceeași casă, la un an diferență. Ed a căutat-o pe Facebook și i-a cerut ajutorul pentru că nu știa să folosească mașina de spălat.

„Nu știa să folosească mașina de spălat din camera de cămin. Și a găsit o bucată de hârtie cu numele meu și a realizat că am locuit acolo cu un an înainte și a considerat că pot să îl ajut”, a povestit Heidi.

Câteva săptămâni mai târziu, într-o seară când au ieșit împreună cu prietenii, Heidi l-a zărit pe Ed și s-a prezentat. „Ne-am zărit. Mi s-a părut superb. De fapt că e uimitor. Tot ce pot să îmi amintesc a fost: „Wow, e hot”. Am început să vorbim imediat”, și-a mai amintit Heidi.

Se întâmpla în 2011, iar cinci ani mai târziu cei doi se căsătoreau.

Amintirea din trecut

Pe când erau logodiți și vorbeau despre vacanțe la o reuniune de familie, mama lui Heidi și-a amintit de prietenul din copilărie pe nume Ed pe care fata l-a cunoscut în Turcia. A căutat fotografia veche și astfel atunci au realizat că de fapt se cunoșteau încă de când aveau șase ani.

„Mama a spus: Când erai în vacanță în Turcia și erai mică ai avut un prieten pe ume Ed. Mi-a trimis o fotografie și da, era Ed al meu. Nu mi-a venit să cred. Eram uimiți cu toții”, a mai spus tânăra.