Părinți de nota 10

Povestea emoţionantă a Cristinei Ciobănaşu! A fost adoptată de Ruxandra Ion, dar tânăra actriţă încă ţine legătura cu familia sa

La 23 de ani priveşte viaţa cu alţi ochi. Cristina Ciobănaşu are o poveste impresionantă de viaţă, demnă de un film. Poate pentru propriul film, de ce nu, este şi actriţă acum, cunoaşte tainele cinematografiei.

În urmă cu 12 ani de zile, povestea Cristinei Ciobănaşu era cunoscută de o ţară întreagă. Ea participa la emisiunea „Dansez pentru tine”, de la Pro TV. Pe atunci, fetiţa trăia cu bunica sa şi fratele, într-o singură cameră, nu aveau nici baie şi nici bucătărie. Alex Velea a fost impresionat imediat şi a decis să danseze pentru ea împreună cu Cristina Stoicescu. Amândoi au luptat pentru ca micuţa să aibă o viaţă mai bună.

Povestea ei a fost văzută de milioane de români, dar, mai ales, de o femeie cu suflet mare: Ruxandra Ion. Ea este mama ei adoptivă. Viaţa a luat-o pe un drum neaşteptat pentru Cristina care s-a mutat la de Botoşani la Bucureşti, şi a locuit mai mult timp în casă fostului director al postului Acasă TV. Imediat a terminat şcoala gimnazială, a urmat şi liceul în Bucureşti. Cristina Ciobănaşu absolvit Liceul de Arte Dinu Lipatti, secţia actorie.

Să nu credeţi că tânăra actriţă a uitat de unde a pornit, de cea care i-a dat viaţă, de familia sa. Cristina Ciobănaşu ţine legătura constant cu cei dragi, cu mama biologică, nu s-a ferit niciodată să o arate publicului. Priviţi în galeria foto imagini cu familia ei!

Acum, la 23 de ani, Cristina Ciobănaşu are o carieră cum mulţi şi-ar dori. A jucat în filme, în seriale, printre care şi „Fructul oprit”. Din păcate, ea nu a mai apărut în producţia „Sacrificiul”. Pentru 2020 însă, actriţa a decis să îşi termine facultatea pe care a început-o acum cinci ani de zile, întocmai ca personajul pe care ea îl interpretează în serialul Sacrificiul: „Iris alege să îşi facă studiile la Milano, prin urmare va apărea mai puţin, iar acest lucru îmi dă mie ocazia să îmi reiau studiile pentru că am îngheţat anul 3 de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA când filmam pentru . Apoi mă gândesc să fac un master în actorie, pentru că asta este meseria pe care o practic de 10 ani”.

Cristina Ciobănaşu se iubeşte cu Vlad Gherman
Cristina Ciobănaşu şi-a început relaţia cu actorul Vlad Gherman pe 18 martie 2012. Începând din 2014 cei doi sunt logodiţi, dar au anunţat că nu intenţionează să facă nunta prea curând.