Părinți de nota 10

Recunoşti personajul? E o artistă cunoscută

Alături de ea retrăim mereu anii de liceu. Oana Sârbu a împlinit zilele trecute 52 de ani, dar apare la fel ca atunci când juca alături de Ştefan Bănică Jr.

Despre copilărie şi zilele petrecute în curtea bunicilor, artista ţi-ar putea povesti o viaţă, dar şi despre părinţii ei, foşti artişti la Teatrul Constantin Tănase, care i-au insuflat dragostea pentru artă.


„Am stat o oră şi jumătate să mă mângâie mama pe mână. Mama n-are nici un rid, nici pe frunte, nici pe obraji, am privit-o mai atent ca oricând. Am stat să mă-ntrebe din când în când ce fac de am mâinile aşa de catifelate şi unde e Alex (fiul artistei – n.r.). Doar am stat cu ei în bucătărie: n-am mai cumpărat nimic, n-am mai dereticat, nu i-am mai certat… Am ascultat, zâmbit, lăcrimat (în mine), privit, am încercat să-mi amintesc tot felul de lucruri atât de îndepărtate. Oricum, mă trezesc şi mă culc cu copilăria alături de ei, în gând şi în suflet. Ca să-mi treacă sentimentul că îi văd tot mai micuţi de la zi la zi. Mama şi tata sunt împreună de la 17 ani. Ciudat sentiment. Tata: «Mă suni când ajungi acasă, da?». Of, toate simţurile se pierd, doar emoţia puternică, nu. Aş mai fi stat cu ei. I-aş fi băgat în mine, să-i port într-un buzunar peste tot”, le povestea vedeta fanilor.

Loading...