Părinți de nota 10

Părinții primesc zile libere să stea cu copiii. Președintele a promulgat legea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea pri care părinții primesc zile libere să stea acasă cu copiii până la finalul anului școlar. Această veste este îmbucurătoare pentru mulți români care au început munca odată cu încetarea stării de urgență, dar nu au cu cine să își lase copiii.

Părinții primesc zile libere să stea cu copiii. Președintele a promulgat legea
Această veste a fost mult așteptată de toți părinții care se gândeau ce vor face cu copiii odată cu încetarea stării de urgență. După cum bine știți mulți români au început din nou munca din această zi de luni și mulți dintre aceștia au copii la creșă, grădiniță și școală pe care nu au în grija cui să îi lase.

Klaus Iohannis a semnat decretul astăzi, așa că nu trebuie să vă faceți griji dacă nu aveți cu cine vă lăsa copilul în perioada în care acesta nu merge la școală. În textul legii promulgate astăzi apar următoarele prevederi:

„se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Prin excepţie, în anul 2020, prevederile se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Potrivit acestui act normativ legea se aplică până la data de 31 decembrie 2020
Totuși, autoritățile speră că anul școlar va începe în septembrie, așa cum ar trebui. Dacă românii vor respecta regulile impuse de autorități sunt toate șansele ca epidemia să fie gestionată corect și numărul de infectări să scadă în continuare. Astfel în toamnă ar trebui să fim într-o situație mult mai bună decât acum și școala să înceapă fără probleme.

Rețineți că această lege nu se aplică părinților care stau oricum acasă pentru că și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic. Condiția principală este ca persoana care solicită aceste zile libere să aibă în întreținere un copil cu vârsta de până la 12 ani, sau 26 de ani în cazul tinerilor cu dizabilități.

Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile acestei legi se aplică chiar imediat după încetarea stării de urgență până în ziua în care se finalizează cursurile școlare aferente semestrului al II-lea.