Părinți de nota 10

Un bebeluş de 16 zile, cel mai tânăr pacient din întreaga lume vindecat de COVID-19

Un bebeluş în vârstă de 16 zile din Filipine a depăşit boala COVID-19, fiind cel mai tânăr pacient din întreaga lume care s-a recuperat de această boală, a informat joi Ministerul filipinez al Sănătăţii.

Kobe Manjares – numit aşa în onoarea regretatului jucător american de baschet Kobe Bryant – a fost internat cu doar 5 zile de viaţă la Spitalul Naţional Pediatric din Manila, unde a fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi a fost tratat timp ce 11 zile.

„Felicităm curajoasa echipă de medici pentru această reuşită”, notează Ministerul pe contul său de Facebook, potrivit Agerpres.

Bebeluşul a fost externat marţi, când tatăl său a putut să-l ducă acasă, şi a fost însoţit cu afişe, de echipa medicală a spitalului care l-a tratat, pe care era scris „Kobe beats Covid”, aşa cum se vede din pozele preluate de mediile locale.

Kobe s-a născut sănătos pe 12 aprilie, dar a trebuit să fie internat după cinci zile când a început să prezinte simptome de febră şi tuse.

„Când am ajuns la urgenţă i s-a făcut testul. Doctorul mi-a spus că trebuie să-l internăm dacă vreau ca fiul meu să trăiască. M-am speriat, dar am decis să-l las pe mână medicilor”, a povestit tatăl său Ronnel Manjares.

Autorităţile medicale nu au dat informaţii despre cum s-a putut infecta bebeluşul şi nici despre starea de sănătate a mamei sale.

Filipine a confirmat până la această dată 8.212 cazuri de COVID-19, 558 de morţi şi 1.023 de pacienţi recuperaţi printre care şi bebeluşul Kobe.

Loading...