Părinți de nota 10

Cum să circuli în siguranță cu transportul în comun, în timpul pandemiei. 10 recomandări de la OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă evitarea deplasării cu mijloacele de transport în comun în această perioadă de pandemie, însă în cazul în care acest lucru nu este posibil, există câteva reguli care trebuie respectate.

În plus, dacă ești în situația de a călători, trebuie înainte de toate să practici o bună igienă respiratorie: când tușești sau strănuți, acoperă-ți gura și nasul cu cotul îndoit sau cu un șervețel. Apoi aruncă șervețelul folosit cât mai curând, într-un coș de gunoi cu capac.

Iată, mai jos, ce măsuri de protecție recomandă OMS:

1. Foarte important: Când cobori dintr-un mijloc de transport în comun sau din taxi, curăță-ți mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool sau spală-te cât mai curând cu apă și săpun.

2. Evită orele de vârf.

3. Practică distanțarea fizică. În măsura în care este posibil, stai la distanță de cel puțin un metru față de ceilalți călători.

4. Practică igiena respiratorie. Când tușești sau strănuți, acoperă-ți gura și nasul cu cotul îndoit sau cu un șervețel. Apoi aruncă șervețelul folosit cât mai curând, într-un coș de gunoi cu capac.

5. Evită să atingi balustradele și alte suprafețe. Dacă este nevoie, folosește un șervețel pentru a te ține de bare când călătorești cu transportul în comun.

6. Evită să îți atingi ochii, gura și nasul.

7. Dacă ești sănătos, nu este nevoie să porți mască în mijloacele de transport în comun. Poartă mască dacă tușești sau strănuți. Dacă porți mască, este important să știi cum să o porți și să o arunci corect.

8. Nu trebuie să porți mănuși de cauciuc atunci când mergi cu transportul în comun, întrucât acestea nu previn infecția cu coronavirus. Dacă îți atingi fața cu mănușile, contaminarea trece de pe mănușă pe față și te infectează. În schimb, trebuie să te speli pe mâini cu apă și săpun sau să-ți cureți mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.

9. Evită folosirea în comun a taxiurilor. Dacă trebuie să mergi cu taxiul, evită să mergi împreună cu alți pasageri.

10. Notează-ți indicativul taxiului și păstrează-l cel puțin 14 zile. Asta va ajuta la identificarea contacților de către autoritățile sanitare, dacă este nevoie.

Loading...