Părinți de nota 10

Trei copii dintr-un centru al Protecției Copilului Iaşi, confirmaţi cu COVID-19

Trei copii cu vârste de 5, 6 și 7 ani dintr-un centru al Direcției pentru Protecția Copilului Iași au fost diagnosticați cu COVID-19. Aceștia provin din același centru în care luni un băiat a fost depistat pozitiv pentru noul coronavirus.

Cei trei copii dintr-un centru pentru copii cu handicap sever al DGASPC Iaşi au fost testați după ce luni un copil din centru a fost depistat pozitiv.

„În momentul de faţă s-au primit rezultatele la un număr de 80 de teste din cele 133 făcute ieri (marți-n.r.). Au ieşit pozitivi trei copii care deja au plecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi un angajat care a lucrat în prima tură, până pe 25 ale lunii”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Potrivit unor surse, angajata centrului care a fost confirmată cu infecţia cu COVID-19 este ajutor de bucătar.

Un copil în vârstă de nouă ani din centru a fost depistat pozitiv luni pentru coronavirus. Acesta este în centru de când era mic. Pentru că este bolnav, familia nu l-a putut îngriji, aşa că a fost lăsat în grija statului. Are nevoie de dializă de două ori pe săptămână, astfel că luni, când a fost dus la Spitalul de Copii pentru această procedură, a fost şi testat. Băiatul este asimptomatic și a fost și el internat în spitalul de Boli Infecţioase.

Loading...