Părinți de nota 10

Monica Anisie: „În scenariile cele mai sumbre, vom ….”

Monica Anisie, ministrul educației, garantează că elevii nu vor repeta anul școlar din cauza pandemiei. „În orice situaţie, chiar şi în scenariile cele mai sumbre, în orice situaţie, noi vom încheia anul şcolar 2019-2020”, a declarat Monica Anisie într-un interviu pentru Digi24.

Elevii care nu au deja cele două note necesare încheierii mediilor pentru semestrul al doilea vor primi aceste note după reluarea cursurilor.

Ministrul a anunțat marți că Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar putea avea loc în iulie, însă fără materia din semestrul al doilea. În interviul pentru Digi24, ministrul face o precizare importantă: dacă va fi nevoie, materia din acest semestru va fi recapitulată la începutul noului an școlar, adică din toamnă.

Dacă există decalaje între cunoştinţele acumulate de elevi în perioada în care se fac cursuri de acasă, Ministerul Educaţiei va avea în vedere pentru anul şcolar următor „un set de recomandări pentru profesori, în aşa fel încât să fie o perioadă de recapitulare pentru ceea ce nu s-a putut studia în această perioadă”.

Examenul de admitere la facultate va fi organizat după cel de bacalaureat, iar examenele de licenţă – după încheierea anului universitar.

Monica Anisie îi asigură pe tinerii români care vor să plece să studieze la universități din străinătate că a discutat despre acest subiect cu omologii săi din ţări ale Uniunii Europene și că se vor găsi soluții. „Vom găsi soluţiile împreună, în aşa fel încât accesul la educaţie la universităţi din străinătate să fie şi pentru absolvenţii de clasa a XII-a din România”, a declarat Monica Anisie.

„În această perioadă de pandemie, aproximativ 3 milioane de elevi se află acasă și își continuă învățarea de acasă”, a precizat ministrul educației, care a repetat că, în consecință, niciun cadru didactic nu va fi dat afară și nu va avea salariul redus. „Salariile se plătesc în continuare așa cum a fost și până acum”, spune Monica Anisie.