Andreea
Poate că ai mai auzit că cel mai mare copil din familie tinde să fie foarte responsabil, pe când copiii care nu au frați sau surori sunt, foarte posibil, mai egoiști și provocatori. Sunt acestea simple stereotipuri sau chiar e adevărat că ordinea nașterii noastre ne poate influența personalitatea?
Iată niște posibile răspunsuri:
Teoria ordinii nașterii a început la sfârșitul anilor 20 ai secolului trecut, cu Alfred Adler, colegul și prietenul lui Sigmund Freud. Adler credea că ordinea în care vii pe lume într-o familie îți afectează personalitatea:
Primul născut (cel mai mare copil)
După cum spunea Adler, cel mai mare copil tinde să fie conservator, orientat spre putere și predispus la a fi lider. Deoarece își asumă adesea responsabilitatea pentru rudele lor mai tinere, primii născuți sunt afectuoși, mai dispuși să devină părinți și e mult mai probabil să ia inițiativa.
Cel de-al doilea copil (copilul mijlociu)
Deoarece fratele sau sora sunt niște „modele” pentru al doilea copil, acesta se luptă adesea să-i depășească. Ritmul dezvoltării este mai înalt. Copiii mijlocii dintr-o familie tind să fie ambițioși, dar sunt rareori egoiști. E foarte probabil ca ei să-și seteze scopuri nerezonabil de înalte. Asta crește numărul de eșecuri , dar ceea ce îi face să fie puternici e capacitatea de a trece cu bine prin
dificultățile vieții.
Ultimul născut (cel mai tânăr copil)
De obicei, cel mai mic copil are parte de multă îngrijire și atenție din partea părinților și chiar a fraților mai mari. De aceea pot simți că au mai puțină experiență și că nu sunt foarte independenți. Totuși, ultimii născuți sunt foarte motivați să-și depășească frații sau surorile mai mari. De cele mai multe ori au mult succes și ajung să fie cunoscuți în domeniul pe care și-l aleg. Devin cei mai rapizi atleți, cei mai buni muzicieni sau cei mai talentați artiști. Cel mai tânăr copil dintr-o familie tinde să fie foarte sociabil, dar și mai iresponsabil și mai frivol decât ceilalți copii.
Copilul singur la părinți
Dacă nu are frați sau surori cu care să concureze, copilul singur la părinți concurează adesea cu tatăl. Fiind foarte răsfățați de părinți, copilul singur la părinți se așteaptă să fie îngrijit și protejat și de către toți ceilalți. Stilul lor de viață este unul dependent și centrat pe sine. Copilul singur la părinți are adesea probleme de interacționare cu ceilalți și tinde să de vină perfecționist – și reușește să-și atingă scopurile, cu orice preț.
