redactia
La școală, profesoara de limba română, le dă copiilor o lucrare în care, printre altele, le cere să analizeze dintr-un text substantivul mama.
Unul dintre elevi răspunde acestei cerințe cu o propoziție simplă : “Mama nu e substantiv.”
Profesoara îl penalizează pentru greșeala sa și îi scrie pe lucrare răspunsul: “mama = substantiv comun, numărul singular, genul feminin, cazul nominativ, funcția sintactică de subiect”.
Ea le cere copiilor ca a doua zi să vină la oră cu lucrările semnate de către părinți. A doua zi, lucrarea acelui elev nu era semnată dar pe ea apărea scris ceva nou:
“Nu sunt de acord. Comun este cel mai nepotrivit apelativ pentru mama. Mama e specială.
Genul e neutru nu feminin, ea a muncit cot la cot cu bărbații și a fost blândă și frumoasă ca o sfântă. Iar cazul nu e nominativ, ci vocativ, când o caut strig:mamă! Aș putea fi de acord cu numărul singular pentru că, da, întradevăr, mama e unică.
Dar mama nu e substantiv, de sâmbătă mama e înger și nu mai poate semna lucrarea, iar asta a fost semnătura mea în locul ei. Cred că e de acord.”Profesoara a citit și i-a spus elevului : “Cu siguranță e de acord.”
