Andreea
Tu ce ai face dacă ai fi diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii? O mamă în devenire a avut nişte alegeri greu de făcut.
Când Melania, în vârstă de 35 de ani şi-a sunat doctorul care îi supraveghea sarcina, din cauza unor scurgeri neobişnuite în cea de-a 29-a săptămână de sarcină, ea era mai îngrijorată de pierderea lichidului amniotic, ori de o ruptură de placentă, decât de orice altceva. Însă a avut şocul vieţii ei când biopsia a dezvăluit faptul că suferă de cancer cervical şi că va trebui să fie tratat cât mai repede. “Prima mea reacţie a fost să încerc să procesez cuvintele pe care le-am auzit, după care am intrat în faza de negaţie”. “ Acel ‘şi dacă totuşi…’ era copleşitor. A trebuit să îmi înving teama şi să mă încarc cu energie pozitivă, deoarece nu vroiam să las emoţiile necontrolate să afecteze copilul”. Cancerul cervical în timpul sarcinii este rar întâlnit, în mare parte mulţumită analizelor care pot fi efectuate acum în timpul sarcinii, printre care şi testul Papanicolau; şi care pot detecta chiar şi celulele ce prezintă riscuri. Boala avansează greu, ceea ce a dat ocazia doctorului care se ocupa de Melania să lase copilul să se mai dezvolte, înainte de a lua măsuri, deşi nu destul timp pe cât ar fi vrut ei. Doctorul a spus că a fost prima oară în 20 de ani de activitate în care a avut de a face cu un astfel de caz rar ca al Melaniei. A mai avut trei cazuri asemănătoare, însă diferenţa a fost că în cazul ei, ea era aproape de finalul sarcinii când a fost depistată boala.
“A trebuit să nasc mai devreme”
Planul iniţial era ca Melania să aştepte până în săptămâna a 37-a. “Însă după alte vizite la doctor, s-a decis că boala avansa destul de repede şi naşterea a fost grăbită pentru săptămâna a 34-a, pe 14 Octombrie”. “A fost o menţinere fină în balanţă a sănătăţii mele şi a copilului”.
Deşi chimioterapia este în general considerată sigură în trimestrul al doilea şi al treilea, doctorii au recomandat o histerectomie radicală-eliminarea uterului, a ovarelor, a tuburilor falopiene şi a cervixului, în timpul operaţiei de cezariană, operaţie despre care medicii au spus că a fost foarte complicată.
O histerectomie radicală oricum este o procedură dificilă; şi cazul unei paciente care a trecut de 30 de săptămâni de sarcină, care are un uter mărit şi plin de vase de sânge mărite, alături de sarcină; este şi mai complicat. În cazul Melaniei, operaţia a însemnat finalul fertilităţii ei, deşi oricum ea hotărâse ca sarcina respectivă, cea de-a doua, cu Valentina, să fie şi ultima. “Histerectomia presupunea începerea unei terapii cu hormoni, deoarece nu mai aveam ovare care să creeze acei hormoni”. “La acel moment, gândul că nu mai puteam face copii nu mă deranja, însă acum mă mai întristez din când în când că totul s-a sfârşit”. “În dimineaţa naşterii, nu am simţit decât uşurare şi speranţă. Eram complet calmă şi organizată şi ştiam că este cea mai bună alegere pe care am putut să o fac pentru mine şi copil”. Soţul ei, Cristi, despre care Melania spune că e sprijinul ei, a fost şi el în sala de operaţie, alături de tatăl ei, chirurg ortoped. Din fericire Melania a putut fi trează la naşterea fiicei sale.
“Medicii au vrut iniţial să îmi facă anestezie generală, pentru a face intervenţiile una după alta, însă chiar mi-am dorit să fiu trează la naştere”, aşa că medicii au fost de acord să o adoarmă după naşterea Valentinei. “ Aveam o stare de anxietate în timpul cezarienei, asta până când i-am auzit plânsetul minunat…”. “În acelaşi moment, au început să administreze anestezicul şi îmi aduc aminte că începeam să adorm, când am auzit o voce care mi-a spus ‘Melania, pupă copilul, pupă copilul’ aşa că am întors capul spre stânga şi am simţit o faţă mică şi caldă pe care am sărutat-o. Nu am mai văzut-o pentru 24 de ore”.
“Nu ştii niciodată”
Când s-a trezit, nu a simţit vreo altă durere faţă de cezariana anterioară. “Dacă nu mi-ar fi spus cineva că am suferit o histerectomie, nu aş fi ştiut. Însă am aflat că am pierdut cam mult sânge în timpul operaţiei şi am avut nevoie de o transfuzie. Mi-au spus că exista riscul să se întâmple asta, în situaţia în care oricum se pierde mult sânge în cazul unei femei însărcinate. Eu m-am bucurat doar că se terminase totul”. Melania a început să folosească pompa de sân, pentru a obţine laptele pentru cea mică, pe care a putut să o vadă a doua zi.
“Era într-un incubator şi am fost uimită de toate tuburile şi firele care ieşeau din ea. Îmi părea rău să o văd aşa, însă ştiam că, din fericire, nu îşi va aduce aminte de asta”. “Când am ţinut-o în braţe, era atât de uşoară şi de mică, însă absolut perfectă. Nu îmi venea să cred că trecusem prin atâtea până în acel moment”. Operaţia de înlăturare a cancerului a fost un succes şi nu a necesitat vreun alt tratament.
Astăzi toate analizele sunt bune. “Observaţia standard presupune o vizită la oncolog o dată la trei luni, timp de trei ani şi o tomografie la fiecare şase luni”. “Anul ăsta pe 14 Octombrie o să se împlinească primul an”. Doctorii sunt şi ei mulţumiţi de progresul Melaniei şi se bucură să o vadă sănătoasă, alături de cea mică, pe care o ia cu ea la controale. Deşi cazul Melaniei este rar, este important să îţi anunţi medicul de orice simptome anormale pe care le ai în timpul sarcinii. Doctorul va putea spune ce e normal şi ce e anormal şi dacă ar trebui să îţi faci griji. Şi continuă să faci regulat analizele şi mai ales testul Papanicolau, chiar şi în timpul sarcinii. “Sfatul meu este să se dea mare atenţie oricăror simptome, nu ştii niciodată..”.
