Părinți de nota 10

10 sfaturi pentru a evita problemele în cuplu după ce deveniți părinți

Venirea pe lume a bebelușului este o imensă sursă de bucurie. Dar stârnește un val de schimbări în viața tinerilor părinți, mai ales dacă sunt la primul copil, și pune la încercare chiar și cele mai solide cupluri. Iată ce trebuie să știți pentru o bună adaptare la noua viață de familie.

Pregătiți-vă pentru rolul de părinți în mod realist
Veți trece de la o viață în doi la o viață în trei (sau mai mulți!). De la statutul de tineri fără constrângeri, liberi să călătorească, să iasă în oraș cu prietenii, să-și pună în aplicare hobby-urile… la statutul de părinți, cu responsabilitatea creșterii și îngrijirii bebelușului, nopți albe, oboseală. Mulți părinți au tendința de a idealiza viața alături de copil și se găsesc confruntați cu o realitate care nu este întotdeauna așa cum visau. Alții sunt total nepregătiți pentru a deveni părinți, mai ales dacă sarcina survine când contracepția sau pastila de a doua zi a dat greș. Însă indiferent de situație, este bine ca de acum înainte să anticipați în mod realist schimbările. Vorbiți cu alți proaspeți părinți și rugați-i să vă povestească sincer despre experiența lor.

Nu renunțați la viața de cuplu
Cel mai important sfat este să rămâneți în cuplu, potrivit psihologilor. Noul rol de părinți nu trebuie să se substituie rolului de partener în cuplu. Este primordial să mențineți vie povestea de iubire care v-a unit. Copilul este pe primul plan în viața voastră, dar asta nu înseamnă că va acapara inclusiv viața de cuplu. Fiți atenți la principalele semnale de alarmă, cum ar fi rărirea gesturilor tandre și a relațiilor sexuale și încercați să nu ajungeți într-un punct în care acestea lipsesc cu desăvârșire.

Acceptați schimbările financiare în familie
Ritmul vieții de familie se schimbă pe toate planurile, inclusiv din punct de vedere financiar. Pregătiți-vă ca să alocați o bună parte din resursele financiare pentru camera bebelușului, cărucior, scaun de mașină, jucării, hăinuțe, scutece, produse de îngrijire… Idei și oferte personalizate găsiți în magazinul parintilor.

Comunicați, comunicați…
Secretul succesului în cuplu rămâne comunicarea. Vorbiți deschis despre tot ceea ce simțiți, despre temeri, oboseală, griji, așteptări, sentimente… Ascultați-vă reciproc, înțelegeți-vă și încercați să găsiți soluții împreună. Eventual, apelați la ajutorul unui specialist în psihoterapie care v-ar putea ajuta să dezamorsați conflictele.

Solicitați ajutorul bunicilor
Dacă aveți posibilitatea, solicitați ajutorul bunicilor sau al prietenilor apropiați pentru a sta câteodată cu bebelușul, astfel încât voi să evadați o oră, două la cumpărături sau pur și simplu la o cafea. Important este să vă organizați și măcar o dată pe lună să aveți o ieșire împreună. Încredințarea bebelușului pentru câteva ore bunicii sau unei persoane de încredere vă va oferi un moment de relaxare și deconectare. Nu vă învinovățiți pentru asta. Dimpotrivă, fiți conștienți de importanța pe care o are timpul petrecut în doi și conectarea la nivel profund. Familiile fericite și copiii echilibrați se pot realiza numai prin dragostea și armonia cuplului.

Și tatăl poate avea un rol activ în îngrijirea copilului
Țineți cont că primele luni din viața bebelușului pot fi extrem de solicitante pentru mamă, care trebuie să se refacă după naștere și să alăpteze. De aceea, este bine ca mama să solicite ajutorul partenerului, în special în această perioadă nouă de adaptare, iar tatăl să fie alături de soție, susținând-o, câștigându-i încrederea și asigurându-i tot suportul pe care îl poate acorda. În afară de alăptat, tatăl poate îndeplini cu brio toate sarcinile legate de copil. Important este să se implice și să i se acorde posibilitatea de a face acest lucru.

Dați dovadă de răbdare și înțelegere în viața intimă
Ambii parteneri este bine să fie conștienți de schimbările hormonale prin care trece proaspăta mămică. Perioada dintre naștere și reluarea menstruației este numită de medici „pseudo-menopauză”. Dorința sexuală este aproape inexistentă, iar local, zona este foarte sensibilă și dureroasă. Acesta situație nu trebuie să fie motiv de neînțelegeri, ci un fapt care se întâmplă tuturor, iar cu răbdare și tact să se depășească situația.

Nu vă comparați cu alte cupluri
Nu este indicat să vă bazați deciziile și acțiunile pe comparații cu alte cupluri sau pe ceea ce spun alte persoane din jur. Fiecare cuplu este diferit, iar armonia și echilibrul trebuie găsite în interiorul familiei voastre.

Împărțiți responsabilitățile în casă
Găsiți împreună soluții astfel încât sarcinile domestice să fie împărțite echitabil. Tatăl poate ajuta în weekend sau seara, pentru a preveni instalarea resentimentelor în cuplu.

Aveți grijă de aspectul fizic
Dacă înainte de apariția copilului, grija față de sine era una dintre preocupările constante, odată ce ai devenit mamă vei constata că e o provocare și să-ți faci un duș. Însă odată ce bebelușul începe să-și facă un program de somn, grija pentru aspectul fizic trebuie să revină, chiar dacă vei face un efort în acest sens. Aspectul fizic influențează viața de cuplu, chiar dacă de cele mai multe ori partenerii nu exprimă verbal acest lucru.