Părinți de nota 10

4 moduri amuzante de a face bebelușul să vorbească

Cum să îți înveți bebelușul limbajul și să iubească conversația.
Luni de zile, în familia mea, tăcerea era un dușman. Indiferent cât de mult m-aș fi străduit eu și soțul meu, indiferent cât de mult i-am fi citit și am fi vorbit cu bebelușa noastră, copila nu voia sa spună o vorbă. Desigur, zâmbea și râdea când ne prosteam. Și da, își apuca jucăria preferată atunci când o rugam lucrul acesta. Celulele creierului funcționau în mod corect. Dar luni de zile nu scotea niciun cuvânt.

Poate că eram noi stresați.
Pe la 9 luni, ne-am alarmat. La 11 luni ne-am îngrijorat. Eram pe punctul de a suna pediatrul, dar am auzit-o spunând tare „mama”. De atunci nu s-a mai oprit din vorbit. Toată îngrijorarea aceea! Toate nopțile în care am căutat în toate cărțile despre ceea ce va urma. Toată panica noastră a fost în van.

Adevărul este că poate fi mai ușor și mai natural să ne învățăm copiii să vorbească, așa cum spun mulți psihologi pentru copii. Reiese că aceia dintre noi care am denumit acest proces „învățarea limbajului” ne-am înșelat, arta comunicării este mult mai vastă decât noile cuvinte auzite și repetate de copiii noștri la comandă. Este nevoie de un mediu în care copilul are încredere și care îi inspiră succes. Este nevoie de acțiuni repetitive.

Nevoia de distracție este cea mai importantă.
Cel mai important, cel puțin așa susține Larry Gray, profesor asistent în dezvoltare comportamentală pediatrică la Universitatea din Chicago, este nevoie de distracție. „Indiferent de tipul de expert pe care îl întrebi, gândirea este aceeași: Părinții prezenți în viața copiilor, care interacționează cu ei, creează indivizi care vor reuși” afirmă dr. Gray. Cu alte cuvinte, atâta timp cât vorbești cu copilul și îi menții interesul treaz, nu poți da greș. Iată patru pași pe care îi poți urma pentru a fi un părinte de success în această activitate:

Inițiatorii conversației
Nu este niciodată prea devreme pentru a insufla dragostea pentru limbă, după părerea lui Alice. După ce primul fiu al său s-a născut, ea împreună cu soțul au conversat în permanență cu copilul, chiar până la punctul de a crea unele cărți din diferite materiale pentru a-i menține interesul treaz pentru unele cuvinte. Strategia a funcționat de minune și copilul a spus primele cuvinte la vârsta de 7 luni. „Dezvoltarea creierului se cunoștea de la o zi la alta” a afirmat sotul lui Alice. „Știam încă de la început că voi deschide noi oportunități copilului dacă îi voi menționa detalii din viață.”

Adevărul este că fiul lui Alice a început să învețe limbajul înainte de incursiunile bazate pe tact în înțelegerea limbajului. Cercetările recente făcute la Universitatea din Amsterdam indică faptul că majoritatea copiilor încep să capete abilități rudimentare (precum ritmul si vibrația) în timp ce sunt încă în pântec. După naștere, deși abilitățile de comunicare nu se arată imediat, stați liniștiți: sinapsele din creierul bebelușilor se leagă. Copiii pot avea nevoie de a asimila cele câteva cuvinte auzite zi de zi – de cele mai multe ori ne surprind pe noi, părinții, care nu avem nici cea mai vagă idee că procesul de învățare se face și dincolo de aparențe, afirmă Kathy Hirsh Pasek, director al Universității Ambler din Pennsylvania. „Din prima zi de viață. Bebelușii aud informațiile astfel încât să poată sa evalueze frecvența cu care aud unele cuvinte și să își dea seama cum se pot încadra cuvintele în propoziții. Realizează în mod constant cum funcționează limbajul.”

Ce poți face
Amintește-ți că niciodată nu e prea mult atunci când este vorba despre expunerea limbajului către copilul aflat în primele stadii de dezvoltare. Vorbește adesea. Fii creativ! Ai răbdare chiar dacă prima dată auzi numai câteva sunete.

Loading...