Părinți de nota 10

Bebelușul se trezește de câteva ori pe noapte să mănânce? Foarte bine!

Alăptarea pe timpul nopții poate fi obositoare pentru mămică, dar este foarte utilă pentru copil. Iată soluția ideală, pentru situațiile în care micuțul tău se trezește des noaptea să mănânce.

Trezește-te, ridică-te din pat, du-te la copil, pune-l la sân, fă eforturi să rămâi trează, culcă-l din nou și culcă-te la loc. Acest scenariu se poate repeta de câteva ori pe parcursul unei nopți. Există însă și un scenariu mai puțin obositor, în care cel mic doarme într-un pat cu mama lui, ceea ce face alăptarea pe timpul nopții mult mai ușoară.

Sânul mamei e aproape, nici unul din cei doi nu trebuie să se trezească complet pentru alăptare, iar apropierea dintre ei face somnul mult mai dulce, chiar dacă e întrerupt de câteva ori pe parcursul nopții. Pentru copil, însă, acesta este un ritm normal de somn. Nouă ni s-ar părea obositor să ne trezim de câteva ori pe noapte, dar pentru cei mici este perfect normal – așa cum este și alăptarea la cerere, indiferent de oră.

Chiar dacă nu e ușor să-ți alăptezi copilul pe timpul nopții, beneficiile ar trebui să compenseze oboseala, iar mamele care fac asta ar trebui să fie mândre de ele și bucuroase pentru că alăptarea noctură le menține lactația. În plus, mesele de noapte ale copilului sunt adesea liniștite și calme, pentru că laptele, cu a lui formulă aproape magică, poate induce somnul. Astfel, cel mic adoarme mai ușor și mai repede.

Pe scurt, e normal ca un copil să se trezească noaptea pentru a fi alăptat, iar mamele care le respectă micuților această cerere, le asigură o dezvoltare sănătoasă, un somn bun și o apropiere care topește toată oboseala. Când dormiți în același pat, nu numai că tu nu mai trebuie să te deplasezi prea departe, de mai multe ori pe noapte, dar și bebelușul este avantajat de contactul cu pielea mamei.