Părinți de nota 10

Pediatrul Mihai Craiu ne spune cum eliminăm corect ceara din urechile copilului

Ceara din urechi este unul din cele mai normale lucruri din lume. De fapt, cerumenul este necesar pentru a avea grijă de sănătatea urechilor. Este o substanță de culoare portocalie sau gălbuie și destul de lipicioasă.

”Ceara este secretată de către glande specializate din pielea conductului auditiv și are multe funcții de apărare. Cerumenul apără de praf, particule, germeni etc. Această ceară apără urechea externă de musafiri nedoriți și protejează pielea unei zone inaccesibile și timpanul”, spune medicul pediatru Mihai Craiu.

Dar, atenție! Multă ceară adunată în canalul urechii poate fi destul de dureroasă și în acest caz trebuie consultat medicul ORL, pentru că ar putea fi vorba de infecții sau de un dop, care afectează atât adulții, cât și copiii.

Cerumenul poate afecta și auzul. Dacă urechea celui mic este afectată, dar nu are simptome de infecție, cum ar fi febra sau amețeli, poate fi tratat acasă.

Cum poți elimina ceara din urechea copilului tău
Soluție cu apa. Se amestecă apa oxigenată cu apa caldă, în aceeași cantitate. Cu ajutorul unei pipete pune picăturile în urechea copilului până când vezi soluția din partea superioară a canalului urechii. Cel mic trebuie să stea întins pe o parte, timp de câteva minute. Curăță ce iese din ureche. În această fază, copilului trebuie să îndrepte capul pentru a curăța soluția care iese în exces din ureche. Repetă întreg procesul. Aplică picăturile timp de 3 până la 5 zile.

Dacă remediile de la domiciliu nu funcționează, va trebui să mergi cu copilul la medic ca să elimine ceara cu ustensile speciale.

De ce nu sunt recomandate bețișoarele cu vată?
NICIODATĂ nu trebuie să introduci nimic în urechea copilului, nici măcar bețișoarele speciale. Acest lucru poate fi periculos și din neatenție ar putea afecta urechea sau timpanul, cauzând probleme de auz.

„Conductul auditiv este foarte lung, îngust și oblic. Cu un bețigaș doar mutăm spre interior ceara. Sau putem leza timpanul”, precizează pediatrul Mihai Craiu.

Dacă observi un miros neplăcut al urechilor copilului, puroi, înroșire sau durere atunci când îi atingi urechea, consultă cât mai repede medicul, pentru că acestea sunt semne de infecție.

Medicul atrage atenția și asupra faptului că dopul de ceară din ureche poate da un mesaj eronat atunci când măsori temperatura copilului cu termometrul de ureche.

„Mesaj practic – când termometrul de ureche arată complet altceva decât starea copilului (care pare febril) ar putea exista un dop de ceară în conductul auditiv. Mergeți la medicul ORL pentru un consult și rezolvare”, spune dr. Mihai Craiu.

Loading...