redactia
Un copil obligat sa imbratiseze pe cineva este o scena familiara, indiferent ca iti aduci aminte de o experienta similara din copilarie, sau ca vezi copii in jurul tau fiind fortati de adulti sa faca ceva ce nu isi doresc de fapt sa faca.
Este imposibil sa nu fi fost pusa intr-o situatie de acest gen atunci cand ati participat la o masa mare in familie. Unchiul varului de-al doilea, pe care nu l-ai mai vazut de dinainte sa nasti, se ridica sa plece si ii spune copilului tau sa il imbratiseze de la revedere. Cel mic face doi pasi inapoi si spune incet, dar sigur, „nu vreau”, apoi isi indreapta ochii spre tine in cautare de indrumare si protectie.
De fiecare data cand mi se intampla mie un astfel de eveniment simt privirea atintita a celor din jur asupra mea atunci cand ii spun celui mic ca nu este obligat sa imbratiseze pe nimeni daca nu vrea.
Si bineinteles ca situatia devine putin stinghera, insa acest lucru este normal; chiar daca ezitarea copilului meu este vazut ca fiind cel putin nepoliticoasa, principala mea responsabilitate inainte de orice altceva, in calitate de parinte, ramane responsabilitatea fata de copilul meu. Este de datoria mea sa il ajut sa se apere, sa nu fie fortat sa faca nimic din ceea ce nu vrea si mai ales, sa ii iau apararea atunci cand el nu o poate face pentru propria sa persoana.
Pana la urma, eu sunt persoana in care are cea mai mare incredere si nu am de gand sa ii insel aceasta incredere insistand sa faca ceva care il face sa se simta incomod.
De fapt, sunt extrem de mandra de el de fiecare data cand refuza sa imbratiseze pe cineva pentru ca stiu ca este nevoie de mult curaj sa ramana ferm in decizia sa si tina piept unor astfel de solicitari…mai ales cand vine vorba de unchiul varului meu, caruia fie vorba intre noi, ii cam place sa dezmierde cate un paharel de palinca.
Imi doresc sa ii arat copilului meu prin fapte ca ii este permis si este incurajat chiar sa spuna ce simte si sa se protejeze de lucrurile care il fac sa se simta inconfortabil, sau care il deranjeaza. Copilul meu poate sa isi testeze limitele cu mine, poate sa exerseze cu mine cum sa raspunda cuiva, iar atunci cand exerseaza cum sa spuna „nu” atunci trebuie sa fac tot ce este posibil pentru a-l incuraja.
Corpul meu imi apartine
La noi in casa repet frecvent aceasta propozitie; in parte pentru ca fiul meu in varsta de 4 ani insista sa stea pe capul fratelui sau de 2 ani, sau pentru ca fiica mea insista sa imi demonstreze ca dulceata de zmeura este foarte buna pe post de fard de obraz.
Insa motivul pentru care spun des copiilor mei ca sunt stapana propriului meu corp este ca acest concept sa se fixeze adanc in constiinta lor, sa stie ca nimeni niciodata nu le poate spune ce sa faca cu propriul corp.
Nu inseamna nu
Daca nu inseamna nu atunci cand ii spun ca nu are voie sa atinga plita incinsa si daca il invat ca nu inseamna nu cand prima lui prietena ii va spune ‘nu, nu sunt pregatita’ , atunci nu este loc de dubii nici cand el este sigur ca nu vrea sa imbratiseze pe cineva, oricine ar fi acea persoana. Nu inseamna nu si acesta este mesajul pe care vreau sa il transmit copiilor mei. Fara echivoc, fara interpretari.
