redactia
Au trecut deja vreo 4 zile de la această întâmplare, însă eu în continuare nu mă pot ierta. Așa că am decis să scriu despre ea. Am reușit ”performanța” de a-mi lăsa copila să se simtă vulnerabilă și lipsită de protecția părinților în fața unor străini. Sau mai bine zis a unui străin, bărbat.
Eram în tren și speram ca în compartimentul nostru din care ocupasem deja 3 locuri din 5 să nu mai vină nimeni. Mai ales că era foarte gol trenul. Ei bine, nu s-a întâmplat așa. A venit un cuplu simpatic, probabil proaspăt căsătoriți, după felul cum nu puteau sta departe unul de altul și se căutau cu mâinile și privirea încontinuu. Nimic vulgar sau nelalocul lui, ba dimpotrivă, așa cum am spus, tare simpatici.
Era evident că el iubea copiii și își dorea unul. Și ea, dar nu știu dacă fix în aceeași măsură.
Și pentru că au găsit-o pe Sophie foarte simpatică la rândul lor au încercat să se împrietenească cu ea. Mult mai repede decât ar fi fost cazul, așa că au scos-o imediat din zona ei de confort.
Ea, soția, nu a insistat. În schimb el da. A încercat să stea de vorbă cu ea, mi-am dat seama că Sophie nu se simțea prea confortabil, dar nu am intervenit. Mi-am spus că nu e nicio problemă, învață și ea să socializeze cu oameni adulți.
Și a tot insistat. A întrebat-o diverse. I-a spus că e rușine să scoată limba și că numai țiganii fac așa. Nu am fost de acord, dar nu am ripostat. I-a spus mai apoi că trebuie să se încadreze în contur când colorează și că norii nu sunt galbeni. Iarăși nu am fost de acord, dar nu i-am zis nimic ”domnului din tren”, așa cum l-am numit amândouă mai târziu. A pus mâna pe ea, pe ghetuțele ei, pe gentuța ei. (Așa cum fac adulții nerealizând că le încalcă intimitatea copiilor. De drag, sunt convinsă, dar nu se întreabă niciodată dacă au sau nu voie. Dacă eu i-aș fi pus lui mâna pe picior mă întreb cum ar fi reacționat) În fine, nu am zis nimic nici legat de asta, deși în timpul ăsta purtam o conversație cu ei despre copii. Mai exact despre alimentație și obiceiuri.
La un moment dat, Sophie a venit la mine în brațe și mi-a spus că vrea acasă. Că nu se simte prea bine. Am realizat de ce nu se simțea bine, dar următoarea dată când domnul s-a oferit să o ajute să se încalțe și chiar a făcut-o, iarăși nu am zis nimic.
Din nou Sophie a venit la mine și mi-a zis că vrea să ajungem acasă. I-am spus că vom ajunge în curând și că nu este nicio problemă dacă nu vrea să o ajute domnul să se încalțe, îi poate spune că nu vrea.
I-am dat apoi niște căpșune să mănânce, nu a vrut să țină ea furculița, a vrut să țină doar caserola în care erau. Când domnul i-a cerut căpșună, i-a dat-o. Deși căpșunele sunt printre puținele lucruri pe care nu le dă niciodată. Nimănui! Mi-am dat seama din nou că nu era ok, dar iarăși nu am zis nimic. Domnul i le-a dat înapoi, evident că nu voia căpșunele ei, dar adulții au prostul obicei să le ceară copiilor lucruri pe care nu și le doresc de fapt. Și nu realizează ce confuzie și dinsconfort inutile creează.
Citeste continuarea pe fricidemamici.ro
