redactia
incă din momentul în care rămâi însărcinată, viața devine o mică luptă să te asiguri că faci ceea ce este mai bine pentru copilul tău. Iar, invariabil, această luptă se dezvoltă nu numai cu tine însăți ci și, prin comparație, cu alte mămici. Câte dintre voi, dragi mămici, nu v-ați trezit, chiar fără să conștientizați, că începeți a compara copilul vostru cu cel al altor mămici? Fie că lui i-au ieșit doi dinți, celuilalt copil 4, că a mers la 9 luni, iar al tău a mers la 1 an și 2 luni … Pe măsură ce copilul crește, rivalitatea aceasta dintre mămici devine și mai intensă, pentru că micul nostru pui zboară în societate, și societatea este cea care răsplătește dezvoltarea lui. Așa că, ne trezim încă de la grădiniță că îl supunem unor activități pe care el nu și le dorește, de la cursuri de limbi străine, la ore de pian sau lecții de dicție. Pentru că și celelalte mămici o fac. Iar la școală rivalitatea devine și mai intensă, pentru că acolo încep tot felul de concursuri, teste, examene, și intensitatea cu care noi „antrenăm” copilul este răsplătită cu rezultate cu care să ne lîudăm la celelalte mămici, nu-i așa?
Psihanalistul Ioana Scoruș a postat pe pagina ei de Facebook un adevăr cât se poate de dur, dar important. Pentru că deschide ochii mămicilor care sunt mânate de această rivalitate atât de tare încât uită că micuțul lor are nevoie mai mult de dragoste, de liniște, de copilărie, decât de opționale și exerciții suplimentare.
„Subiectul timpului liber al copiilor a devenit, în ultimii ani, o sperietoare pentru mine. Aproape că nu există părinte care să intre în cabinet și care să nu-mi ceară soluții de eficientizare a petrecerii timpului liber pentru copilul său. De fiecare dată mă fac că nu înțeleg.
– „În mintea mea, timpul liber este ăla în care copilul face ce-i place. De exemplu, se joacă.”, îi spun mămicii unui copil de 8 ani care, în timp ce eu discut cu mama, este băgat cu totul în lada de jucării, de unde extrage, de-a valma, o mașină mare de curse, câteva piese de lego pe care le cercetează cu curiozitate, o păpușă rămasă fără rochie, un slime (îl urăsc de-a dreptul, l-am și aruncat, între timp), un trenuleț, după care le abandonează pe toate, se așează la măsuță și face un avion dintr-o coală de hârtie. Apoi încă unul. Și încă unul.
– „Nuuuu”, zice mămica, „vreau ca timpul lui liber să nu fie un timp pierdut, să fie un timp de calitate”. Când se ajunge la faza asta cu timpul de calitate (noua limbă de lemn a noilor metode de educație centrate pe elev) mă ia cu rău.
De ce sunt mai stresati copiii de azi?
– „Cum arată o zi din viața copilului dvs?”, o întreb. Mândră, răspunde:
– „Se duce la școală, apoi mă duc să-l iau – știți, am ales să stau acasă, să-mi investesc timpul în educația lui, apoi masa de prânz, apoi jumătate de oră stă pe telefon, apoi facem lecții cam două ore, apoi jucăm împreună jocuri educative cam două ore, apoi încă jumătate de oră îl las pe telefon, apoi facem fișe în joacă încă vreo oră iar seara, când vine soțul, obligatoriu iese cu el măcar jumătate de oră cu bicicleta, că trebuie să facă și mișcare, nu-i așa?”
Copilul își ia cele vreo opt avioane și începe să le lanseze, unul după altul, spre mamă. Mă ntreb dacă mama observă că joaca propriului copil este, în acest moment, un atac asupra ei. Coincidență? Tocmai acum, când mama îmi povestește cum arată o zi din viața copilului? Nicidecum.
– „Doamnă”, zic, câte ore pe zi muncește soțul dvs?”
– „Opt”, vine răspunsul.
– „Dvs câte ore pe zi munceați când vă duceați la serviciu?”
– „Opt”, zice.
psiholog- „Ei, bine, copilul dvs muncește 10 ore. 4 ore de școală, 2 ore lecții acasă, 2 ore jocuri educative, 1 oră fișe, 30 min – 1 oră bicicletă. Toate aceste activități impuse, indiferent că dvs le considerați pe cele de acasă drept timp liber, nu sunt altceva decât muncă. Copilul dvs nu are, de fapt, timp liber, în afara acelei ore petrecute pe telefon. Iar dvs îmi cereți rețete de eficientizare a timpului liber, astfel încât să fie un timp de calitate. Iar eu vă întreb: care timp? Că nu mai rămâne nimic.”
