Părinți de nota 10

Avem un singur copil și ne este de ajuns

Văzând-o pe sora mea cum își descarcă din mașină căruciorul dublu, mă umple de un amestec de admirație și ușurare, în același timp. Îmi place faptul că mi-a oferit mai mulți nepoți, dar îmi place, de asemenea, că eu am făcut doar un singur copil.

Fiul meu este singurul copil și așa va rămâne. S-ar putea ca acest lucru să pară trist pentru unii, dar pentru familia mea este perfect.
Înainte de a rămâne însărcinată, mi-am imaginat mereu că eu cu soțul meu vom avea cel puțin 2 copii. Dar sarcina are un mod de a ne schimba corpul și, uneori, și mintea.

După ce am încercat să-l concepem pe fiul nostru, am fost foarte încântată să văd testul de sarcină pozitiv, dar imediat am început să mă simt rău, ceea ce mi-a cam luat din bucuria pe care o aveam. În conformitate cu standardele altor persoane, sarcina mea nu a fost deloc una grea – nu am fost considerată cu risc ridicat și nu am fost internată în spital, dar să fiu gravidă a fost foarte greu pentru mine.

Faptul că am hotărât să avem doar un copil, ne-a făcut mulțumiți de decizia luată, dar chiar înainte de nașterea bebelușului, oamenii au început să ne întrebe când vom face alt copil, iar celor mai mulți dintre ei nu prea le-au plăcut răspunsul nostru.

„Oh, te vei răzgândi” – a fost răspunsul primit de la majoritatea.

Chiar și propriul meu doctor a fost de partea lor.
„Când veți începe să lucrați la următorul copil?” A întrebat la scurt timp după nașterea fiului meu.
„Nu vom încerca” – i-am spus.
„De ce nu? Este piciul vostru atât de perfect de nu mai vreți altul? Lasă timpul să mai treacă, o să vă mai doriți încă un copil.”

Colegii, prietenii, familia – aproape nimeni nu a avut încredere că am decis acest lucru și toată lumea a avut o părere de spus.
„Nu este corect, are nevoie de un frate sau o soră. Va fi singur.”
„Și dacă i se întâmplă ceva? Nu veți avea alți copii.”

CITESTE CONTINUAREA PE SUNTMAMICA.RO