Un copil care are doar 9 ani din Belgia va absolvi in curand cursurile Universității de Tehnologie din Eindhoven, Facultatea de Inginerie Electrică.
El a fost descris de profesori ca fiind „pur și simplu extraordinar”, Laurent Simons urmeaza să termine studiile în luna decembrie 2019. Și este nu este tot.
Copilul isi doareste să facă și un masterat, în timp ce studiază medicina, a spus tatăl lui, conform CNN.
Părinții săi, Lydia și Alexander Simons, au spus ca bunicii au observat ca nepotelul are anumite aptitudini, dar ei au crezut ca exagereaza.
„Au observat ceva foarte special despre Laurent”, a spus Lydia.
Profesorii copilului, însă, le-au spus parintilor că Laurent este un geniu în adevăratul sens al cuvântului.
A trecut nenumarate teste, „era un burete” Lydia are propria sa teorie. „Am mâncat mult pește în timpul sarcinii”, a glumit ea.
Laurent a declarat pentru CNN că subiectul său preferat este ingineria electrică și că, de asemenea, „va studia si medicina”.
„Cred că accentul se va pune pe cercetare și aplicarea cunoștințelor pentru a descoperi lucruri noi.”
În timp ce, în mod evident, Laurent este capabil să învețe mai repede decât majoritatea, părinții lui sunt atenți să-l lase să se bucure și el.
„Nu vrem ca el să fie prea serios. Face orice îi place”, a spus Alexander. „Trebuie să găsim un echilibru între a fi copil și talentele sale”.
Laurent a spus că îi place să se joace cu câinele său Sammy și să se joace pe telefon, ca mulți tineri.
Cu toate acestea, spre deosebire de majoritatea copiilor de 9 ani, el a elaborat s-a gandit ce vrea să facă cu viața sa: să dezvolte organe artificiale.