Pompierul prahovean care în luna august a salvat un băieţel luat de viitură, în localitatea Filipeştii de Pădure, a decis să-şi facă „datoria până la capăt” şi, duminică, a botezat copilul în vârstă de 5 ani, transmite corespondentul Mediafax.
Lucian Crismaru, pompierul care în luna august a salvat un băiat salvat după ce a fost luat de viitură, l-a botezat duminică pe copil. Slujba prin care Ştefan Andrei a fost creştinat a avut loc la biserica din satul Diţeşti, comuna Filipeştii de Pădure. „Mi-am făcut datoria până la capăt. Am întrebat dacă e botezat, mi s-a spus că nu, am vorbit cu soţia şi a zis că da. A fost frumos botezul. Am avut emoţii ca în ziua în care l-am salvat, ca atunci când l-am luat în braţe. E ca şi copilul meu”, a declarat Lucian Crismaru. În luna august, băieţelul era împreună cu fratele şi părinţii într-o căruţă, care a fost luată de viitură. El a fost salvat de pompierul care era în timpul liber. Fratele său, de 3 ani, a fost găsit fără suflare.