Ești bărbat însurat și vrei să trăiești mai mult? Atunci fă-ți soția fericită! Și nu, nu o spune un redactor de sex feminin, din solidaritate, ci chiar studiile!
Un nou studiu publicat în „Psychological Science”, o revistă a Asociaţiei pentru Ştiinţe Psihologice, sugerează că o soție fericită asigură nu doar o căsnicie mai lungă, ci şi cu o viaţă mai lungă atât a ei, cât și a soțului. Cercetătorii olandezi au demonstrat că există o legătură între satisfacţia vieţii soţului/soţiei şi durata de viaţă a participanţilor la studiu.
Ce înseamnă asta? Nu că a avea un partener mai fericit te face să traiești 100 de ani, ci doar că fericirea sau nefericirea paretenerului poate afecta durata vieții tale.
Dacă faptul că o soție fericită asigură și durata mai lungă a căsniciei este lesne de înțeles, faptul că aceasta asigură și prelungirea vieții partenerului este puțin mai curios – și trebuie să o recunoaștem! „Datele arată că satisfacţia dată de viaţă în căsătorie a fost asociată cu durata de viaţă, indiferent de caracteristicile socio-economice şi demografice ale persoanelor sau de starea lor fizică de sănătate”, spune autorul studiului, Olga Stavrova, cercetător la Universitatea Tilburg din Olanda, citată de Science Daily.
Stavrova a analizat peste 4400 de cupluri de peste 50 de ani din Statele Unite ale Americii și a concluzionat că participanţii care aveau un partener fericit la începutul studiului au avut mai puţine şanse să moară în următorii 8 ani, în comparaţie cu participanţii care aveau parteneri mai puţin fericiţi.
„Descoperirile subliniază rolul direct al mediului social al indivizilor în starea lor de sănătate. Cel mai important rezultat este extinderea conceptului de „mediu social al persoanelor” prin includerea în acesta a personalităţii şi a bunăstării persoanelor apropiate”, spune Stavrova.
Satisfacția vieţii este asociată cu comportamente care pot afecta sănătatea, inclusiv dieta şi exerciţiul fizic, iar persoanele care au un soţ fericit şi activ, de exemplu, vor avea probabil, de asemenea, un stil de viaţă activ. Şi opusul este probabil adevărat, spune Stavrova: „Dacă partenerul tău este deprimat şi doreşte să-şi petreacă seara mâncând chips-uri în faţa televizorului – aşa va fi, probabil, şi seara ta”.
Timp de până la 8 ani, participanţii şi soţii lor au raportat despre satisfacţia în viaţă şi diferiţi factori despre care se crede că ar fi legaţi de durata vieţii, incluzând sprijinul partenerului şi frecvenţa activităţii fizice. Ei au completat, de asemenea, informaţii despre starea de sănătate auto-evaluată şi au furnizat informaţii referitoare la morbiditatea lor (măsurată prin numărul de afecţiuni cronice diagnosticate de către medic), sexul, vârsta la începutul studiului, etnia, educaţia, venitul gospodăriei şi mortalitatea partenerului. La sfârşitul celor 8 ani, aproximativ 16% dintre participanţi au murit. Cei care au murit au fost mai în vârstă, bărbaţi, mai puţin educaţi, mai puţin bogaţi, mai puţin activi fizic şi mai puţin sănătoşi decât cei care erau încă în viaţă; cei care au decedat au avut, de asemenea, tendinţa de a raporta o satisfacţie relativ scăzută în raport de relaţia cu partenerul, o satisfacţie mai scăzută a vieţii şi de a avea un partener care, de asemenea, au raportat o satisfacţie mai scăzută a vieţii.
citeste mai mult pe suntmamica.ro