redactia
Cu câțiva ani în urmă, când tocmai ne-am mutat cu soțul în acest oraș, m-am angajat la o fabrică de prelucrare a cărnii. La sfârșitul zilei de lucru, am mers la camera de congelare pentru a verifica dacă toate produsele au fost descărcate. Dar, de îndată ce am intrat în camera frigorifică, ușa s-a închis în spatele meu și eu am rămas blocată în acea capcană rece.
Toate încercările mele de a face ceva și de a striga după ajutor nu au dat niciun rezultat. În primul rând, era sfârșitul zilei de muncă și toți lucrătorii plecaseră deja acasă, iar în al doilea rând, țipetele mele pur și simplu nu puteau fi auzite din exterior. Prin urmare, am fost cuprinsă de disperare și am înțeles că sfârșitul meu este inevitabil. M-am așezat pe podeaua de gheață și îmi așteptam tremurând moartea.
Am petrecut cinci ore în camera de congelare. Exact cinci ore, toată viața mi-a trecut prin fața ochilor. La miez de noapte, ușa congelatorului s-a deschis și paznicul de la fabrică a apărut speriat în fața mea. El m-a salvat. Nu-mi vemea să cred că sunt atât de norocoasă.
Iar când l-am întrebat, de ce a decis să verifice congelatorul în acea zi, doar nu era responsabilitatea lui, răspunsul primit mi-a atins adâncul sufletului. A fost până la lacrimi.
-Eu lucrez la această fabrică timp de 25 de ani. Mii de oameni trec zilnic pe lângă mine la punctul de control, dar toți sunt atât de ocupați încât nu mă observă. Ai fost una dintre puținii care mă saluta și îmi spunea la revedere în fiecare zi. M-am obișnuit atât de mult cu politețea ta, încât atunci când seara nu ai trecut să-mi urezi „Cele bune! Pe mâine”, mi-am dat seama că ți s-a întâmplat ceva și am început să te caut peste tot.
Morala acestei povești este una foarte simplă: fii politicos și educat, tratează oamenii așa cum ai dori ca oamenii să te trateze pe tine. Fă bine și sigur ți se va întoarce însutit!
