Nu am fost niciodată una dintre acele mămici care îşi îmbăiază copilul de 3 ori pe zi, care îl dă cu dezinfectant pe mânuţe ori de câte ori îi atinge cineva. Nici nu l-am ţinut numai în casă, sub pretextul că se poate îmbolnăvi, şi nu mă puneam pe plâns când se întâmpla să mai dau greş ca mamă pentru că, spre exemplu, nu reuşeam să îi tai unghiuţele şi se mai zgâria pe faţă. Am încercat să îmi cresc copilul cât mai apropiat de modul în care m-a crescut pe mine mama, dar, cu toate acestea, era o regulă la care ţineam ca la ochii din cap şi care se numea cam aşa: Ţine-ţi microbii departe de bebeluşul meu! Obişnuiesc să îmi ţin copilul în marsupiu – pentru că este mult prea ataşat de mine – dar acest obicei a venit mână în mână cu dorinţa mea de a-l proteja de microbii tuturor oamenilor de pe stradă, care săreau pe el să îl prindă de mânuţe şi să îl sufoce cu sărutări.
CITESTE CONTINUAREA PE SUNTMAMICA.RO